C******* M****** V********
InculpatC******* G*******
InculpatM**** C*** & C**** S**
Parte civilăE******* S*
Parte civilăF****** P*** C** S**
Parte civilăDosar nr. 8329/306/2016 ROMÂNIA JUDECĂTORIA SIBIU SECŢIA PENALĂ HOT. 07.11.2016 I. În temeiul art. 84 alin. 1 pct. 3 raportat la art. 1 pct. 2, 3, 5 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului (înainte de modificarea din 01.02.2014), raportat la art. 41 alin. 2 Cp 1969 (5 acte materiale), cu aplicarea art. 5 Cp şi art. 396 alin. 10 Cpp, condamnă pe inculpatul C******* G*******, la pedeapsa închisorii de 4 luni, pentru săvârşirea unei infracţiuni la legea cecului în formă continuată (5 acte materiale). În temeiul art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului Cod penal, face aplicarea dispoziţiilor art. 71 Cp 1969 şi interzice inculpatului ca pedepse accesorii, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cp 1969, şi anume: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; - dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 81 alin. 1 Cp 1969, cu aplicarea art. 5 Cp, suspendă condiţionat executarea pedepsei de 4 luni închisoare. În temeiul art. 82 alin. 1 Cp 1969, cu aplicarea art. 5 Cp, stabileşte un termen de încercare de 2 ani şi 4 luni. În temeiul art. 71 alin. 5 Cp 1969, cu aplicarea art. 5 Cp, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În temeiul art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cp, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 Cp 1969 privind revocarea suspendării pedepsei. II. 1. În temeiul art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului (înainte de modificarea din 01.02.2014), cu aplicarea art. 5 Cp şi art. 396 alin. 10 Cpp, condamnă pe inculpata CIOROGAR MIHAELA - VALENTINA, trimisă în judecată în stare de libertate, la pedeapsa închisorii de 4 luni, pentru săvârşirea unei infracţiuni la legea cecului (1 act material). În temeiul art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului Cod penal, face aplicarea dispoziţiilor art. 71 Cp 1969 şi interzice inculpatei ca pedepse accesorii, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cp 1969, şi anume: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; - dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. 2. În temeiul art. 84 alin. 1 pct. 3 raportat la art. 1 pct. 2, 3, 5 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului (înainte de modificarea din 01.02.2014), raportat la art. 41 alin. 2 Cp 1969 (10 acte materiale), cu aplicarea art. 5 Cp şi art. 396 alin. 10 Cpp, condamnă pe inculpata CIOROGAR MIHAELA - VALENTINA la pedeapsa închisorii de 4 luni, pentru săvârşirea unei infracţiuni la legea cecului în formă continuată (10 acte materiale). În temeiul art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului Cod penal, face aplicarea dispoziţiilor art. 71 Cp 1969 şi interzice inculpatei ca pedepse accesorii, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cp 1969, şi anume: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; - dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 33 lit. a Cp 1969, cu aplicarea art. 5 Cp, constată că infracţiunile reţinute prin prezenta în sarcina inculpatei se află în concurs real. În temeiul art. 33 lit. a Cp 1969 coroborat cu art. 34 lit. b Cp 1969, cu aplicarea art. 5 Cp, contopeşte pedepsele aplicate inculpatei prin prezenta, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea a închisorii de 4 luni. În temeiul art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului Cod penal, face aplicarea dispoziţiilor art. 71 Cp 1969 şi interzice inculpatei ca pedepse accesorii, pe durata executării pedepsei rezultante principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cp 1969, şi anume: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; - dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 81 alin. 2 Cp 1969, cu aplicarea art. 5 Cp, suspendă condiţionat executarea pedepsei de 4 luni închisoare. În temeiul art. 82 alin. 1 Cp 1969, cu aplicarea art. 5 Cp, stabileşte un termen de încercare de 2 ani şi 4 luni. În temeiul art. 71 alin. 5 Cp 1969, cu aplicarea art. 5 Cp, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În temeiul art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cp, atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 Cp 1969 privind revocarea suspendării pedepsei. În temeiul art. 25 Cpp, art. 397 alin. 1 Cpp prin raportare la art. 1357 Cod civil şi la Decizia nr. 43 din 13 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (RIL), publicată în Monitorul Oficial Nr. 372 din 3 iunie 2009, respinge ca inadmisibile acţiunile civile exercitate în cauză de către părţile civile M**** C*** & C**** S**, SC MOARA CIBIN SA (a absorbit SC E******* S* Sibiu), SC F****** P*** C** S** Sibiu, SC AQUILA PART PROD COM SRL Ploieşti, SC JT INTERNATIONAL SRL Bucureşti şi SC PREXICO SRL Sibiu. În temeiul art. 25 Cpp, art. 22 Cpp raportat la art. 397 alin. 1 Cpp ia act de faptul că partea civilă SC KONSTA SPLENDID SRL Mediaş a renunţat la pretenţiile civile formulate în cauză. În temeiul art. 272 Cpp, art. 274 alin. 1 şi alin. 2 Cpp obligă pe fiecare inculpat în parte la plata sum ei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.11.2016.
Hotarare 622/2016 din 07.11.2016