B**** A*****
InculpatÎn baza art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 374 alin. 4 Cod procedură penală şi art. 396 alin. 1,4,10 Cod procedură penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului B**** A***** . În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe langa Tribunalul Bacau, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.02.2017.
Hotarare 13/2017 din 15.02.2017