G**** A******* L********
ReclamantC***** P********
PârâtRespinge excepţia netimbrării acţiunii şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţii invocate de către pârât prin întâmpinare. Admite acţiunea, astfel cum a fost ulterior precizată. Obligă pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale aferente perioadei 01.09.2015 – 29.03.2016, precum şi dobânda legală aferentă acestor drepturi până la data plăţii efective a drepturilor salariale. Cu drept de recurs, care se va depune la Tribunalul Gorj, în termen de 15 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.11.2016.
Hotarare 1711/2016 din 18.11.2016Termen acordat la data de 18.11.2016 pentru a se reveni către Primăria comunei Peştişani pentru a depune la dosarul cauzei înscrisurile menţionate în cuprinsul întâmpinării, precum şi dispoziţia de reîncadrare a reclamantului în cadrul instituţiei pârâte.
Incheiere de sedinta din 21.10.2016Termen acordat la data de 21.10.2016 pentru citarea pârâtei Primăria comunei Peştişani pentru a depune la dosarul cauzei înscrisurile menţionate în cuprinsul întâmpinării, precum şi dispoziţia de reîncadrare a reclamantului în cadrul instituţiei pârâte.
Incheiere de sedinta din 23.09.2016