Dosar 8356/325/2016 din 07.04.2016

părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia (art.338 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8356/325/2016
Data dosar:
07.04.2016
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia (art.338 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.09.2016 la ora 09:00

    Complet: C7P
  • Condamnare

    În temeiul art. 396 alin.1, alin.2 C.p.p. cu aplic. art. 396 alin.10 C.proc.pen.,rap. la art. 91 C. pen. corob. cu art.338 alin. 1 C. pen., condamnă pe inculpatul B**** A***** , la pedeapsa de : 1(unu) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului prev. de art. 338 al.1 C.p. În temeiul art. 67 CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b ( dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) din Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, care se execută potrivit art.68 alin.1 lit. lit.b C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În temeiul art.65 al.1 din C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 91 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani şi 6( şase) luni calculat conform art. 92 C.pen., ce începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii. În temeiul art. 93 alin. 1 C. pen., impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta, b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Ilfov. În baza art. 93 alin. 2 lit.b C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului obligaţia de a urma un program de reintegrare socială dintre cele derulate de către Serviciul de Probaţiune Ilfov sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare, la una dintre următoarele două instituţii: Primăria comunei Tunari, sau Primăria comunei Ştefăneştii de Jos , jud. Ilfov , instituţie ce urmează a fi desemnată de către Serviciul de Probaţiune Ilfov, după evaluarea persoanei condamnate. În temeiul art. 404 alin. 2 CPP rap. la art. 91 alin. 4 C. pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. 1 - 3 CP, respectiv faptul că în cazul nerespectării, cu rea credinţă, a măsurilor de supraveghere sau neexecutarea obligaţiilor impuse sau stabilite de lege, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei, precum şi faptul că săvârşirea unei noi infracţiuni de către condamnat pe parcursul termenului de supraveghere duce la revocarea suspendării şi executarea pedepsei. În temeiul art. 274 alin.1 CPP, obligă inculpatul B**** A***** la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. (din care 800 lei aferente fazei de urmărire penală). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.09.2016.

    Hotarare 2602/2016 din 16.09.2016
  • Sedinta din data de 17.08.2016 la ora 09:00

    Complet: C7P
  • Amână cauza

    amână cauza la data de 16.09.2016, având în vedere cererea de amânare formulată de inculpatul B**** A*****, în vederea angajării unui apărător.

    Incheiere de sedinta din 17.08.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD