G******** M****
ReclamantR**** A******* D* T******** P***** I***
PârâtAdmite contestaţia formulată de contestatorul G******** M**** în contradictoriu cu intimata R**** A******* D* T******** P***** I***, reprezentată legal prin lichidator judiciar CAPITAL INSOLV SPRL – FILIALA IAŞI. Anulează Decizia nr. 6847/8614 din data de 18.11.2016 de încetare a contractului individual de muncă, emisă de intimată. Constată că intimata îi datorează contestatorului plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate aferentă perioadei cuprinse între data de 18.11.2016 şi data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, cu dobânda legală aferentă acesteia până la data păţii efective a despăgubirii datorate. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Iaşi. Pronunţată în şedinţa publică din 24.04.2017 şi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 789/2017 din 24.04.2017Amână pronunţarea la data de 24.04.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.04.2017Amână pronunţarea la data de 10.04.2017 pentru a se depune concluzii scrise la solicitarea reprezentantului pârâtei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.04.2017