D**** E*****
InculpatÎn baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. admite acordul de recunoa?tere a vinovă?iei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa cu inculpatul D**** E*****, cercetat pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducere sub influen?a băuturilor alcoolice, prevăzută de art. 336 alin.1 CP obiect al cauzei penale nr. 1678/P/2015. Stabileşte pedeapsa de 2 ani închisoare în sarcina inculpatului D**** E*****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. 1 C. pen. În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., de 2 ani. În baza art. 85 alin. (1) şi (2) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. f) interdic?ia de a conduce autovehiculul pe o durată de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de admitere a acordului În baza art. 404 alin.3 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 12.05.2016.
Hotarare 27/2016 din 12.05.2016