G******* A******** S*** - P*** R****** L****
ReclamantS********* D* A******** - R********** C*** I******** S**** P*** R****** L****
PârâtP********* A***
IntervenientAdmite acţiunea civilă având ca obiect „ acţiune în regres ” formulată de reclamanta S.C. GROUPAMA ASIGURĂRI S.A. Bucureşti în contradictoriu cu pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare S.C. CITY INSURANCE S.A., intervenient forţat fiind P********* A***, astfel cum a fost precizată şi restrânsă. Obligă pârâta să plătească reclamantei penalităţile de întârziere aferente debitului de 14.455,39 lei, în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate începând cu data de 16.09.2016 şi până la data de 06.12.2016. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 871,34 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.07.2017.
Hotarare 3232/2017 din 13.07.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 13 iulie 2017. Pronunţată în şedinţa publică, azi 29 iunie 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.06.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 29 iunie 2017. Pronunţată în şedinţa publică azi, 15 iunie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.06.2017Repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 15.06.2017 pentru când vor fi citate părţile, inclusiv intervenientul forţat P********* A***. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.04.2017.
Incheiere de sedinta din 27.04.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 27 aprilie 2017. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 13 aprilie 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.04.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 13 aprilie 2017. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 30 martie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.03.2017