C***** T***** S****
Contestator IntimatÎn temeiul art. 597 alin. 8 Cod procedură penală, admite contestaţia formulată de intimatul contestator C***** T***** S****, împotriva sentinţei penale nr. 294/22.09.2016, pronunţată de Judecătoria Gura Humorului, în dosarul cu nr. de mai sus, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 28.09.2016. Desfiinţează în parte sentinţa penală nr. 294/22.09.2016, a Judecătoriei Gura Humorului, îndreptată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 28.09.2016, modifică în parte şi completează această hotărâre, după cum urmează: Anulează dispoziţia de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere, de 1 an şi patru luni închisoare, la care a fost condamnat C***** T***** S****, prin sentinţa penală nr. 265 din 20.05.2015 a Judecătoriei Gura Humorului, dosar nr. 210/237/2015, rămasă definitivă aşa cum a fost modificată prin decizia penală nr. 733/05.10.2015 a Curţii de Apel Suceava. În temeiul art. 92 alin. 1 C.pen., stabileşte termen de supraveghere de 3 ani care se calculează conform art. 97 alin. 2 C.pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunţat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, respectiv 24.09.2015. Conform art. 45 C.pen., aplică pedeapsa complementară cea mai grea, prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 1145 din 20.05.2015 a Judecătoriei Timişoara - 24.09.2015. În temeiul art. 45 alin. 6 C.pen., cumulează măsurile de siguranţă a confiscării speciale, astfel cum au fost dispuse prin sentinţa penală nr. 265 din 20.05.2015 a Judecătoriei Gura Humorului, dosar nr. 210/237/2015, rămasă definitivă aşa cum a fost modificată prin decizia penală nr. 733/05.10.2015 a Curţii de Apel Suceava şi sentinţa penală nr. 1145 din 20.05.2015 a Judecătoriei Timişoara, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 917/A/24.09.2015 a Curţii de Apel Timişoara. Înlătură dispoziţia de obligare a inculpatului C***** T***** S**** la plata către partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi a sumei de 27.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, precum şi la plata dobânzilor şi penalităţilor. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 294/22.09.2016, a Judecătoriei Gura Humorului, care nu sunt contrare prezentei decizii. În temeiul art. 275 alin. 6 C.pr.pen., onorariului apărătorului desemnat din oficiu Tomniuc Oana, conform delegaţiei nr. 2911 din 14.11.2016, în valoare de 130 lei, rămâne în sarcina statului şi va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul disp. art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 23.01.2017.
Hotarare 25/2017 din 23.01.2017Pronunţarea va avea loc la data de 23.01.2017. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.01.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2017Încuviinţează cererea formulată de către apărătorul intimatului contestator şi acordă un singur termen de judecată în sensul solicitat. Amână judecarea cauzei la data de 13.01.2017, ora 09:00 – C6C, pentru când se vor efectua verificări prealabile conform art. 267 al. 1 Cod procedură penală, urmând a fi citat intimatul contestator funcţie de rezultat, fie ca în precedent, de la adresele cunoscute, prin organele de poliţie, fie de la noul domiciliu cu care figurează oficial în baza de date informatizată a DEPABD. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.12.2016.
Incheiere de sedinta din 09.12.2016