R****** S*
ReclamantL** M***** I***
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta R & R S.A., în contradictoriu cu pârâtul L M I. Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 179 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate, precum şi suma de 631 lei, reprezentând echivalentul în lei a contravalorii echipamentelor. Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata penalităţilor contractuale în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere, calculate până la data de 11.10.2016 şi acordarea acestora până la plata efectivă a debitului. Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi remuneraţie curator special. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria B. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.05.2017.
Hotararecameraconsiliu2169/2017 din 11.05.2017amână pronunţarea pentru termenul din 11.05.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.04.2017comunicare înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 15.03.2017emitere adresă către curator. citare prin publicitate.
Incheiere de sedinta din 25.01.2017