V****** I****
InculpatÎn baza art.396 alin.1 (1), (2) şi (10), condamnă pe inculpatul V.I., pentru săvârşirea infracţiunii de ” conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substan?e”, prev. de art.336 alin.(1) Cod penal, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare. În baza art.91 Cod penal dispune suspendarea condiţionată sub supraveghere a executării pedepsei. În temeiul art. 92 Cod penal stabileşte un termen de încercare de 2 (doi) ani. În baza art.93 alin.(1) Cod penal obligă inculpatul V****** I**** la respectarea următoarelor măsuri: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art.93 alin.(2) Cod penal pe durata termenului de încercare inculpatul V****** I**** are obligaţia de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanţei. În baza art.93 alin.(3) Cod penal stabileşte ca inculpatul V****** I**** să presteze timp de 60 de zile de activitate neremunerată în cadrul unităţilor administrativ – teritoriale a comunei Havârna sau a comunei Mileanca, jud.Botoşani, câte 2 ore pe zi, programul de executare al acestei activităţi, va fi stabilit de către Serviciul de Probaţiune Botoşani. În baza art.404 alin.(2) Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului V****** I**** cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art.404 alin. (2) Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului V****** I**** că în cazul în care ju respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse prin prezenta hotărâre, instanţa va revoca suspendarea şi sa dispune executarea pedepsei închisorii. În baza art.274 alin.(1) Cod procedură penală oblică inculpatul V****** I**** la plata către stat a sumei de 400 lei din care 300 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2016.
Hotarare 87/2016 din 10.11.2016În temeiul art.391 alin. (1) Cod procedură penală, instanţa stabileşte pronunţarea la data de 10 noiembrie 2016. Pronunţată în şedinţă publică la data de 27 octombrie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.10.2016