V******* R****** S*
ReclamantH***** L****
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta VODAFONE ROMÂNIA S.A., în contradictoriu cu pârâta H***** L****. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 960,67 lei, cu titlu de debit principal, reprezentând parte din contravaloarea facturilor emise de către reclamantă. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 391,56 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere, în cuantum de 0,5 %/zi de întârziere, facturate de către reclamantă. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 806,96 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere, în cuantum de 0,5 %/zi de întârziere, aferente debitului principal de 960,67 lei, calculate de la data scadenţei ultimei facturi emise şi până la data de 21.01.2016. Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere, în cuantum de 0,5 %/zi de întârziere, aferente debitului principal de 960,67 lei, de la data de 22.01.2016 şi până la data achitării efective a debitului principal. Respinge restul pretenţiilor reclamantei ca neîntemeiate. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Târgovişte. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.11.2016.
Hotarare 3840/2016 din 08.11.2016Amână pronunţarea sentinţei la data de 08.11.2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.11.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.11.2016Având în vedere Hotărârea nr. 4 din data de 27 septembrie 2016 a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Târgovişte, prin care s-a adoptat ca formă de protest, în vederea susţinerii „Memorandumului privind justiţia”, restrângerea activităţii judiciare prin amânarea judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor care au caracter urgent (în materie civilă: ordin de protecţie, ordonanţă preşedinţială, suspendare provizorie a executării, încuviinţare executare silită, asigurare dovezi, autorizare intrare în încăperi, poprire asiguratorie, sechestru asigurător, acordare personalitate juridică, modificare acte constitutive, reprezentativitate sindicat, dizolvare persoană juridică, radiere asociaţie / CAR, delegare autoritate părintească (Lg. 272/2004), obligare la consiliere psihologică minor, iar în materie penală: cereri de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, pricini privind inculpaţi faţă de care există sau se solicită luarea/prelungirea unor măsuri preventive din cadrul camerei preliminare şi a fondului) şi constatând că obiectul prezentei cauze nu se încadrează în excepţiile de mai sus, judecarea acesteia va fi amânată pentru un nou termen de judecată,
Incheiere de sedinta din 14.10.2016Repartizat ciclic în baza Hotărârii nr. 13/02.09.2016 a Colegiului de conducere al Judecătoriei Târgovişte, de la C12 civil la C 1 stagiar.
Incheiere de sedinta din 12.09.2016Apreciind că probele solicitate de către părţi, respectiv de către reclamantă proba cu înscrisuri, şi proba cu interogatoriu şi de către pârâtă proba cu înscrisuri sunt admisibile potrivit legii şi de natură a duce la soluţionarea procesului, fiind pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 254, art. 255 alin. 1 şi 258 alin. 1 Cod procedură civilă, le încuviinţează.
Incheiere de sedinta din 27.06.2016