S********* D** C***** P******** G******* - P*** R*********** I********** R***** L* S***** P********
Intimat ReclamantP******* G*******
Recurent PârâtAdmite recursul. Casează în tot sentinţa recurată şi în rejudecare, respinge acţiunea formulate de reclamanţi, ca nefondată
Hotarare 3355/2017 din 14.12.2017În baza art. 520 alin. 4 Cod procedură civilă suspendă judecata cauzei până la solutionarea de către Î.C.C.J. a sesizării ce formează obiectul dosarului nr. 4153/1/2016. Cu recurs pe toată durata suspendării.
Incheiere suspendare din 03.02.2017Având în vedere că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se află sesizarea înregistrată sub nr. 4153/1/2016 care vizează modul de interpretare a disp. art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 8/2009, Apreciind necesar, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. 4 din Codul de procedură civilă, a fi pusă în discuţia părţilor eventuala suspendare a judecării cauzei până la pronunţarea hotărârii privind această sesizare în Monitorul Oficial, Pentru acest motiv, DISPUNE Se vor cita părţile cu menţiunea de a-şi expune punctul de vedere cu privire la o eventuală suspendare.
Incheiere de sedinta din 10.01.2017