C****** F*****
InculpatG****** C*********
Parte vătămată PARTE CIVILĂD******* S****** V******
Parte vătămată PARTE CIVILĂÎn baza art. 278 C.proc.pen., dispune din oficiu îndreptarea erorii materiale ?i înlăturarea omisiunii vădite strecurate în dispozitivul sentinţei penale nr. 2311/6.12.2016 a Judecătoriei Focşani, astfel că se vor menţiona dispoziţiile art. 93 alin. 2 lit. b C. pen.,în sensul că se va impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, urmând ca Serviciul de Probaţiune Vrancea să ia măsurile necesare pentru a asigura executarea acestor obliga?ii într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, conform art. 94 alin. 3 C.pen. Prezenta încheiere face parte integrantă din dispozitivul hotărârii. În baza art. 278 alin. 3 C.proc.pen., despre îndreptarea efectuată se va face menţiune şi la sfârşitul actului corectat. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4.01.2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 04.01.2017Condamnă pe inculpatul C****** F*****, , pentru săvârşirea infracţiunilor d: - tăiere ilegală de arbori, prev. de art. 107 alin. 1 lit. b, alin. 2 lit. b din Legea nr. 46/2008 republicată cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cpp la 8 luni închisoare. - sustragere de material lemnos prev. de art. 109 alin. 1 lit. b alin. 2 lit. b din Legea nr. 46/2008 republicată cu apliarea art. 396 alin. 10 Cpp la 8 luni închisoare. În temeiul art. 38 alin.1 C.pen., raportat la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., stabileşte în sarcina inculpatului Linţeanu Victor Viorel o pedeapsă de executat de 10 luni şi 20 de zile închisoare. În baza art. 91 C.pen. coroborat cu art. 92 Cp dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 2 ani. În baza art. 93 alin. 1 C.pen., obligă inculpatul C****** F***** ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vrancea la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 3 C. pen., obligă inculpatul să presteze 60 de ore muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei Sihlea, jud. Vrancea. Supravegherea executării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse inculpatului se va realiza de către Serviciul de Probaţiune Vrancea. Atrage atenţia inculpatului C****** F***** asupra disp. art. 96 C. pen privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării cu rea credinţă a obligaţiilor şi măsurilor stabilite. Obligă inculpatul C****** F***** la plata sumei de 3174,82 lei către Ocolul Silvic Dumitreşti prin D******* S****** V****** cu titlu de despăgubiri civile. Ia act că partea vătămată Gârboiu Constantin nu s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului. In baza art. 25 alin. 3 Cpp dispune desfiinţarea proceselor verbale de constatare a contravenţiei întocmite de Ocolul Silvic Dumitreşti, respectiv procesele verbale seria VN nr. 003243 încheiat în data de 24.12.2015, seria VN NR. 003318 încheiat în data de 03.01.2016, seria VN nr. 003320 încheiat în data de 09.01.2016, seria VN nr. 003321 încheiat în data de 09.01.2016, seria VN nr. 003198 încheiat în data de 12.01.2016, seria VN nr. 003324 încheiat în data de 13.01.2016, seria VN nr. 003330 încheiat în data de 22.01.2016, seria VN nr. 003336 încheiat în data de 23.01.2016, seria VN nr. 003337 încheiat în data de 23.01.2016. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 450 lei , cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 6 decembrie 2016.
Hotarare 2311/2016 din 06.12.2016In temeiul art. 391 alin. 1 si 3 Cpp stabileste pronuntarea asupra cauzei pentru data de 6.12.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.11.2016Termen de judecată acordat la data de 28.11.2016 faţă de lipsa inculpatului.
Incheiere de sedinta din 24.10.2016Termen de judecată acordat la data de 24.10.2016 faţă de viciul de procedură cu inculpatul C****** F*****.
Incheiere de sedinta din 26.09.2016