P******* D*****
InculpatV****** G*********
InculpatA**** R********** D* M********* F********* - D**** I***
Parte civilăIn temeiul art. 278 Cod proc. pen. dispune îndreptarea erorii materiale .
Incheiere indreptare eroare materiala din 07.03.2019Admite sesizarea din oficiu de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul minutei şi dispozitivului sentinţei penale nr. 613/27.04.2018 pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. 8538/333/2016. În baza art. 278 Cod de procedură penală, dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul minutei şi dispozitivului sentinţei penale nr. 613/27.04.2018 pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. 8538/333/2016, în sensul înlăturării paragrafelor 20 şi 21 cu privire la pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a,b C.p. aplicată inculpatului V****** G*********, precum şi a menţionării faptului că aceste drepturi se aplică pedepsei principale de 2 ani şi 6 luni închisoare. Dispune ca îndreptarea să se efectueze în ambele exemplare ale hotărârii conform dispoziţiilor art.278 alin.3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 iunie 2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 25.06.2018În baza art. 396 alin.1,2 C.p.p. condamnă pe inculpatul P******* D*****, la pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infrac?iunii de contrabandă calificată în formă continuată, prev. de art. 270 alin. 3 cu referire la art. 274 din Legea 86/2006 modificată privind Codul vamal al României, cu aplicarea art.35 alin. 1 Cod penal. În baza art. 67 alin.2 C.p. aplică inculpatului P******* D***** pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a şi b Cod penal – respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani, în condiţiile prevăzute de art. 66 Cod penal. În baza art. 65 C.p., interzice inculpatului P******* D***** exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a şi b Cod penal – respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat - pe durata executării pedepsei principale. Constată că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul P******* D***** a fost condamnat prin s.p. 1349 din 3.11.2016 a Judecătoriei Vaslui, def. la 23.02.2017 prin d.p. 142 a Curţii de Apel Iaşi. În baza art. 97 C.p. anulează suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare la care a fost condamnat inculpatul P******* D***** prin s.p. 1349 din 3.11.2016 a Judecătoriei Vaslui, def. la 23.02.2017 prin d.p. 142 a Curţii de Apel Iaşi. În baza art. 38 C.p., art. 39 alin. 1 lit. b C.p., contopeşte pedepsele de 6 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani închisoare în pedeapsa cea mai grea de 6 ani şi 6 luni închisoare pe care o sporeşte cu 1/3 din cealaltă pedeapsă, rezultând pedeapsa de executat de 7 ani şi 2 luni închisoare. În baza art. 40 C.p., art. 72 C.p., deduce din pedeapsa de 7 ani şi 2 luni închisoare durata reţinerii şi arestării preventive executate în cauza în care s-a pronunţat s.p. 1349 din 3.11.2016 a Judecătoriei Vaslui, def. la 23.02.2017 prin d.p. 142 a Curţii de Apel Iaşi, de la 20.07.2016 la 3.11.2016. În baza art. 45 alin. 3 C.p., aplică inculpatului P******* D***** pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a şi b Cod penal – respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani, în condiţiile prevăzute de art. 66 Cod penal. În baza art. 45 alin.1,3 C.p., interzice inculpatului P******* D***** exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a şi b Cod penal – respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat - pe durata executării pedepsei principale (pedeapsă accesorie). În baza art. 396 alin.1,2 C.p.p. condamnă pe inculpatul V****** G*********, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infrac?iunii de contrabandă calificată în formă continuată, prev. de art. 270 alin. 3 cu referire la art. 274 din Legea 86/2006 modificată privind Codul vamal al României, cu aplicarea art.35 alin. 1 Cod penal, art. 396 alin. 10 C.p.p., art. 75 alin. 2 lit. a C.p., art. 36 C.p., art. 76 C.p. , art.79 C.p. În baza art. 67 alin.2 C.p. aplică inculpatului pe lângă pedeapsa principală de 2 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a,b C.p., o perioadă de 2 ani, în condiţiile prevăzute de art. 66 Cod penal. În baza art. 65 C.p., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a C.p.– dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, art. 66 lit.b C.p. pe durata executării pedepsei. În baza art.91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin.1 Cod penal, termen care se calculează potrivit dispoziţiilor art. 92 alin. 2 Cod penal de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă. În baza art.93 alin.1 lit. a-e Cod penal pe durata termenului de supraveghere impune inculpatului V****** G********* să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 lit. b Cod penal, impune inculpatului V****** G********* să un programe de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul V****** G********* va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Berezeni sau a Şcolii Genrale din com. Berezeni pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în condiţiile art. 57 raportat la art. 52 din Legea nr. 253/2013, privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 94 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art.93 alin.1 lit. c-e se comunică Serviciului de Probaţiune Vaslui. În baza art. 94 alin.2 Cod penal, supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin.2 lit. b C.p. se va face de Serviciul de Probaţiune Vaslui . În baza art.91 alin.4 Cod penal atrage atenţia inculpatului V****** G********* asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere cu consecinţa executării pedepsei în regim de detenţie, în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse de instanţa, în cazul în care nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite de instanţă până la expirarea termenului de supraveghere, precum şi în cazul în care mai inculpatul mai săvârşeşte o infracţiune pe parcursul termenului de supraveghere. În baza art. 67 alin.2 C.p. aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală de 2 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a,b C.p., o perioadă de 2 ani, în condiţiile prevăzute de art. 66 Cod penal. În baza art. 65 C.p., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a C.p.– dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, art. 66 lit.b C.p. pe durata executării pedepsei. În baza art. 397 C.p.p., art. 19 C.p.p., art. 23 alin. 2 C.p.p., art. 120 , art.120 1, art. 173 şi următ. Cod procedură fiscală, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă ANAF- Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi – Direcţia Regională Vamală şi obligă inculpatul V****** G********* la plata către aceasta a sumei de 6137 lei, aferent cantităţii de 500 pachete ţigări, din care 512 lei, reprezentând valoarea în vamă, 295 lei, taxe vamale, 4307 lei, accize, 1023 lei, TVA, precum şi la plata accesoriilor aferente până la data plăţii. Constată că inculpatul a achitat suma de 1000 lei, potrivit chitanţei seria TS658 nr.10000068372 din 18.12.2017. În baza art. 397 C.p.p., art. 19 C.p.p., art. 120 , art.120 1, art. 173 şi următ. Cod procedură fiscală, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă ANAF- Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi – Direcţia Regională Vamală şi obligă inculpatul P******* D***** la plata către aceasta a sumei de 323474,23 lei, reprezentând valoarea în vamă, taxe vamale, accize, TVA, precum şi la plata accesoriilor aferente până la data plăţii. În baza art. 112 lit. b C.p.p. confiscă în folosul statului, bunurile ridicate de la inculpatul V****** G*********, respectiv, telefonul mobil marca Nokia RH 125 cu seria IMEI 3354368/04/194340/0 şi cartela SIM în reţeaua Telekom, cu seria 8940030514877582117, ridicat potrivit procesului verbal de percheziţie domiciliară din 30.08.2016, f.181, vol.I, ds. U.p. În baza art. 404 alin. 4 lit.c C.p.p. rap. la 249 C.p.p., decizia 19 din 16/10/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instituie măsurile asigurătorii constând în sechestru asigurător şi poprire asupra bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare ale inculpaţilor P******* D*****, respectiv, V****** G********* până la concurenţa sumei de 323474,23 lei la care se adaugă creanţele accesorii calculate şi datorate statului de la momentul săvârşirii faptei şi până la achitarea efectivă a prejudiciului, respectiv, până la concurenţa sumei de 6137 lei, la care se adaugă creanţele accesorii calculate şi datorate statului de la momentul săvârşirii faptei şi până la achitarea efectivă a prejudiciului, în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune. În baza art. 2 şi 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001, în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri se va înainta către DGRFP Iaşi, o copie de pe dispozitiv. În baza art. 274 alin. 1,2 Cod procedură penală, obligă pe inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare avansate, după cum urmează: - inculpatul P******* D*****, la plata sumei de 4.000 lei către stat, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, - inculpatul V****** G********* la plata sumei de 2500 lei către stat, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, În baza art.274 alin.1 C.p.p. rap. la art..275 alin.6 C.p.p., suma de 330 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat în faza Camerei preliminare pentru inculpatul V****** G*********, av. Moraru Liliana, delegaţie 1789/22.11.2016, 360 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat în faza judecăţii pentru inculpatul P******* D*****, av. Bojian Mihai, delegaţie 1177 din 19.06.2017, 360 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat în faza judecăţii pentru inculpatul V****** G*********, av. Mocanu Dragoş, delegaţie 1178 din 29.06.2017, rămân în sarcina statului şi va fi avansată din fondurile Ministerului de Justiţie către Baroul Vaslui. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.04.2018.
Hotarare 613/2018 din 27.04.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 27.04.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.04.2018Stabileşte pronunţarea la 12.04.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2018pentru audierea martorului PR
Incheiere de sedinta din 28.02.2018în vederea administrării probatoriului
Incheiere de sedinta din 17.01.2018pentru administrare probatoriu
Incheiere de sedinta din 20.12.2017amânat la solicitarea inculpatului VG de a-şi angaja apărător
Incheiere de sedinta din 08.11.2017amânat la solicitarea inculpatului PD de a-şi angaja apărător
Incheiere de sedinta din 27.09.2017