S* M***** C*** S** P*** C** C**** E**
DebitorAdmite cererea formulată de lichidatorul judiciar C. E., în cadrul procedurii insolvenţei privind pe debitorul SC M. C.SRL şi, în consecinţă: Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului SC M.C.SRL. Dispune radierea debitorului SC M. C. SRL, din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj. Dispune notificarea prezentei sentinţe tuturor creditorilor, debitoarei, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea efectuării menţiunii închiderii procedurii şi radierii. Încuviinţează onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 3.000 lei, şi cheltuielile de procedură în sumă de 190,50 lei, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 39 din Legea nr. 85/2014. Descarcă lichidatorul judiciar de îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţă publică din 22.06.2017.
Hotarare 1148/2017 din 22.06.2017AP la 22.06.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.06.2017În vederea continuării procedurii
Incheiere de sedinta din 04.04.2017În vederea continuării procedurii
Incheiere de sedinta din 20.12.2016Admite cererea CII Curta Eva, numit de ORC de pe lângă Tribunalul Cluj, şi, în consecinţă: Dispune deschiderea procedurii insolvenţei în formă simplificată împotriva debitoarei SC M.C. SRL. Desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu CII Curta Eva, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din Legea nr.85/2014, instrumentând prezenta procedură de faliment în formă simplificată până la eventuala sa confirmare sau schimbare, în condiţiile Legii nr.85/2014. Stabileşte în favoarea lichidatorului judiciar provizoriu un onorariu provizoriu lunar de 500 lei + eventual TVA plus un onorariu de succes de 3% + eventual TVA din sumele recuperate în cadrul procedurii, plafonat la suma de 1.000 lei + eventual TVA în ipoteza prevăzută de art. 100 alin. 1 lit. c şi, respectiv la suma de 3.000 lei + eventual TVA în ipoteza prevăzută de art. 100 alin. 1 lit. a din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă. Stabileşte în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligaţia de a depune la dosar în termen de 40 de zile de la deschiderea procedurii un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform art. 64 lit. a) din Legea nr. 85/2014. Dispune în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligaţia de a efectua notificările prevăzute de art. 99-100 din Legea nr. 85/2014. Dispune în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligaţia de a efectua inventarierea bunurilor debitoarei, în termen de 60 de zile de la deschiderea procedurii, conform art. 101 din Legea nr. 85/2014. Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei. Dispune desemnarea administratorului special în vederea reprezentării intereselor asociaţilor. Dispune comunicarea prezentei hotărâri instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, această din urmă obligaţie fiind în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a pune la dispoziţia lichidatorului judiciar provizoriu toate informaţiile şi documentele apreciate ca necesare cu privire la activitatea şi averea sa, precum şi lista cuprinzând plăţile efectuate în ultimele 6 luni anterioare deschiderii procedurii şi transferurile patrimoniale făcute în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar sub sancţiunea prevăzută de art. 86 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, obligaţia de notificare revenind lichidatorului judiciar provizoriu. Fixează termenul limită pentru depunerea de către creditori a opoziţiilor la hotărârea de deschidere a procedurii pentru data de 10.12.2016, precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor pentru data de 20.12.2016. Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei la data de 19.11.2016, termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe la data de 29.11.2016, termenul pentru depunerea contestaţiilor faţă de tabelul de creanţe, cu privire la creanţele şi drepturile trecute, sau, după caz, netrecute de lichidatorul judiciar în tabelul preliminar de creanţe, de 7 zile de la publicarea tabelului preliminar de creanţe în BPI şi termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru definitivarea tabelului de creanţe la 20.12.2016. Dispune desfăşurarea primei şedinţe a adunării creditorilor la sediul lichidatorului judiciar provizoriu, la data de 04.12.2016, ora 12:00. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Dispune în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligaţia de a depune lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitoarei, onorariul încasat, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii, un extras al acestuia urmând a fi publicat de către lichidatorul judiciar provizoriu în BPI. Stabileşte termen de judecată pentru examinarea stadiului procedurii şi soluţionarea eventualelor opoziţii, contestaţii şi pentru definitivarea tabelului preliminar de creanţe pentru data de 20 decembrie 2016. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, apel care va fi depus la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţă publică din data de 04 octombrie 2016.
Hotarare 1955/2016 din 04.10.2016