Dosar 8558/118/2016 din 19.12.2016

deschiderea procedurii la cererea creditorului


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8558/118/2016
Data dosar:
19.12.2016
Instanta:
Tribunalul Constanța
Departament:
Secţia a II-a civilă
Obiect:
deschiderea procedurii la cererea creditorului
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.11.2020 la ora 11:00

    Complet: F.7
  • Admis

    În temeiul art. 174 din Legea nr. 85 /2014, Dispune închiderea procedurii insolvenţei aplicată faţă de debitoarea ÎI AVISALON NICOLAE SRL, Dispune radierea debitoarei din Registrul Comerţului. Dispune descărcarea lichidatorului judiciar CII SANISLAV AURELIA de toate atribuţiile şi responsabilităţile . Dispune comunicarea prezentei hotărâri debitoarei, creditorilor prin BPI , Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi prin AJFP Constanţa şi O.R.C. Constanţa pentru efectuarea menţiunilor de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Constanţa. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.11.2020.

    Hotarare 1347/2020 din 27.11.2020
  • Sedinta din data de 23.11.2020 la ora 11:00

    Complet: F.7
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 27.11.2020. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23.11.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.11.2020
  • Sedinta din data de 16.11.2020 la ora 11:00

    Complet: F.7
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 23.11.2020. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16.11.2020.

    Incheiere de sedinta din 16.11.2020
  • Sedinta din data de 14.09.2020 la ora 11:00

    Complet: F.7
  • Amână cauza

    Pentru când lichidatorul judiciar va analiza declaraţia de creanţă depusă la dosarul cauzei.

    Incheiere de sedinta din 14.09.2020
  • Sedinta din data de 18.05.2020 la ora 11:00

    Complet: F.7
  • Amână cauza

    În vederea soluţionării definitive a dosarelor asociate.

    Incheiere de sedinta din 18.05.2020
  • Sedinta din data de 03.02.2020 la ora 11:00

    Complet: F.7
  • Amână cauza

    În vederea soluţionării dosarului asociat cu indicativ a1.

    Incheiere de sedinta din 03.02.2020
  • Sedinta din data de 16.12.2019 la ora 11:00

  • Amână cauza

    T: 03.02.2020- pentru soluiţionarea cererii de închidere a procedurii insolvenţei

    Rezolutie din 16.12.2019
  • Sedinta din data de 30.09.2019 la ora 11:00

    Complet: FMA7
  • Sedinta din data de 05.06.2019 la ora 11:00

    Complet: F.7
  • Amână cauza

    In temeiul art. 145 alin. 1 lit. a b şi c din Legea nr. 85/2014 , Dispune începerea procedurii falimentului împotriva ÎI AVISALON NICOLAE. In temeiul art. 145 alin 2 , desemnează lichidator provizoriu pe CII SANISLAV AURELIA cu o retribuţie de 3.000 lei – onorariu fix plus TVA , care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64. In temeiul art. 145 alin. 2 , dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor, Oficiului registrului comerţului pentru efectuarea menţiunii , precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termen pentru predarea gestiunii averii debitorului către lichidatorul judiciar la 17.06.2019 . Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor născute în cursul procedurii la 22.07.2019. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 22.08.2019. Termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor este de 7 zile de la publicarea tabelului suplimentar în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă . Fixează termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 23.09.2019. In temeiul art. 151 şi următoarele din Lege , dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Acordă termen administrativ de control la 30.09.2019. Cu apel – la Curtea de Apel Constanţa - în 7 zile de la comunicare , cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Constanţa . Pronunţată în şedinţă publică,azi, 05.06.2019.

    Hotarare intermediara 1015/2019 din 05.06.2019
  • Sedinta din data de 03.06.2019 la ora 11:00

    Complet: F.7
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 05.06.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.06.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.06.2019
  • Sedinta din data de 20.05.2019 la ora 11:00

    Complet: F.7
  • Amână cauza

    Amână pronun?area la data de 03.06.2019 asupra cererii de trecere la faliment.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.05.2019
  • Sedinta din data de 22.04.2019 la ora 11:00

    Complet: F.7
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 20.05.2019, pentru când se citează părţile prin BPI şi se pune în vedere administratorului judiciar să facă dovada faptului că în averea debitoarei se regăsesc, în prezent, bunuri mobile/imobile. Pronunţată în şedinţă publică,azi, 22.04.2019.

    Incheiere de sedinta din 22.04.2019
  • Sedinta din data de 15.04.2019 la ora 11:00

    Complet: F.7
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 22.04.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi,15.04.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.04.2019
  • Sedinta din data de 01.04.2019 la ora 11:00

    Complet: F.7
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 15.04.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.04.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.04.2019
  • Sedinta din data de 18.03.2019 la ora 11:00

    Complet: FMA7
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 01.04.2019 şedinţă publică pentru când se vor convoca debitoarea şi creditorii prin BPI pentru a se pune în discuţie cererea de intrare în faliment formulată de administratorul judiciar.

    Rezolutie din 18.03.2019
  • Sedinta din data de 03.12.2018 la ora 11:00

    Complet: FMA7
  • Amână cauza

    În vederea soluţionării definitive a dosarului asociat cu indicativ "a1", având ca obiect antrenarea răspunderii.

    Rezolutie din 03.12.2018
  • Sedinta din data de 01.10.2018 la ora 11:00

    Complet: F.7
  • Amână cauza

    În vederea soluţionării dosarului asociat cu indicativul "a1".

    Incheiere de sedinta din 01.10.2018
  • Sedinta din data de 26.06.2018 la ora 08:30

    Complet: F.7
  • Amână cauza

    Respinge cererea de intrare în procedura simplificată a falimentului formulată de administratorul judiciar CII SANISLAV AURELIA al debitoarei AVISALON NICULAE – ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ , ca nefondată. Fixează termen de judecată la data de 01.10.2018, pentru când se citează părţile. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Constanţa. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26.06.2018.

    Hotarare intermediara 1033/2018 din 26.06.2018
  • Sedinta din data de 25.06.2018 la ora 11:00

    Complet: F.7
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 26.06.2018. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.06.2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.06.2018
  • Sedinta din data de 18.06.2018 la ora 11:00

    Complet: F.7
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 25.06.2018. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi,18.06.2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.06.2018
  • Sedinta din data de 11.06.2018 la ora 11:00

    Complet: F.7
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 18.06.2018 asupra cererii de intrare în faliment a debitoarei formulată de către administratorul judiciar. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.06.2018.

    Incheiere de sedinta din 11.06.2018
  • Sedinta din data de 05.03.2018 la ora 11:00

    Complet: F.7
  • Amână cauza

    Termen la data de 11.06.2018 pentru continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 05.03.2018
  • Sedinta din data de 29.01.2018 la ora 11:00

    Complet: F.7
  • Amână cauza

    Repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 05.03.2018, pentru când se citează părţile prin BPI, administratorul judiciar urmând a face precizări sub aspectul existenţei unui patrimoniu de afectaţiune specială şi a bunurilor aflate în averea debitoarei ÎI Avisalon Nicolae.

    Incheiere de sedinta din 29.01.2018
  • Sedinta din data de 22.01.2018 la ora 12:00

    Complet: F.7
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 29.01.2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.01.2018
  • Sedinta din data de 15.01.2018 la ora 11:00

    Complet: F.7
  • Amână pronunţarea

    Amănă pronunţarea la data de 22.01.2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.01.2018
  • Sedinta din data de 30.10.2017 la ora 11:00

    Complet: FMA7
  • Amână cauza

    Termen în şedinţă publică la data de 15.01.2018.

    Rezolutie din 30.10.2017
  • Sedinta din data de 02.10.2017 la ora 11:00

    Complet: FMA7
  • Amână cauza

    Acordă termen administrativ la data de 30.10.2017- pt. continuarea procedurii.

    Rezolutie din 02.10.2017
  • Sedinta din data de 06.06.2017 la ora 11:00

    Complet: F.7
  • Amână cauza

    Admite cererea creditorului BIOS PLANT DISTRIBUTION SRL. Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoarea ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ AVISALON NICOLAE Desemnează pe CII SANISLAV AURELIA în calitate de administrator judiciar provizoriu T: 02.10.2017

    Hotarare intermediara 1033/2017 din 06.06.2017
  • Sedinta din data de 29.05.2017 la ora 11:00

    Complet: F.7
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea la data de 06.06.2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.05.2017
  • Sedinta din data de 15.05.2017 la ora 11:00

    Complet: F.7
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea la data de 29.05.2017

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.05.2017
  • Sedinta din data de 13.03.2017 la ora 11:00

    Complet: F.7
  • Amână cauza

    T: 15.05.2017.

    Incheiere de sedinta din 13.03.2017
  • Sedinta din data de 30.01.2017 la ora 11:00

    Complet: F.7
  • Amână cauza

    T: 13.03.2017

    Incheiere de sedinta din 30.01.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD