S* T****** B*** S*
ReclamantB**** M****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta S* T****** B*** S* , în contradictoriu cu pârâta B**** M****, având ca obiect cerere de valoare redusă ( art.1025-1032 din Noul Cod de procedură civilă), şi în consecinţă: Obligă pe pârâta B**** M**** să plătească reclamantei suma de 1702,07 lei reprezentând contravaloarea energiei termice, pentru perioada 11.2015-03.2016 conform facturilor fiscale anexate şi suma de 33,68 lei, reprezentând penalităţi de întârziere . Obligă pârâta la plata sumei de 50 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru . Potrivit art. 1030 aliniatul 3 din Noul Cod de procedură civilă prezenta hotărâre este executorie de drept. Potrivit art. 1032 aliniatul 1 din Noul Cod de procedură civilă, prezenta hotărâre este supusă numai apelului la tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac a apelului se depune la Judecătoria Brad. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 20.07.2016
772/2016 din 20.07.2016