T****** M**** C******
InculpatÎn baza art. 362 alin. 2) Cod procedură penală raportat la art. 208 alin. 2) si 4) Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată prin Încheierea nr. 22/DLF din 3.03.2016 a Tribunalului Vaslui pronunţată în dosarul nr. 435/89/2016, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 8/UP din 03.03.2016 împotriva inculpatului T****** M**** C******, porecla „Cocostârc”, în prezent aflat în stare de deţinere la Penitenciarul Vaslui, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 188 Cod penal, pe care o menţine, măsura urmând a fi verificată în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 208 alin. 4 Cod de procedură penală. În temeiul disp. art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul T****** M**** C******, prin apărătorul ales, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. Măsura se va comunica prin administraţia locului de detenţie. Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare . Soluţionată şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 august 2016, ora 14:15.
44/2016 din 17.08.2016