B**** T****** N******
InculpatB**** T****** N****** l* C*** A** M***** R********
InculpatÎn baza art. 336 al. 1 N.C.p., cu aplicarea art. 396 al. 10 rap. la art. 375 alin. 1 N.C.p.p., condamnă pe inculpatul B**** T****** N****** , la pedeapsa de 1 an şi 1 lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. În baza art. 91, 92 N.C.p., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Dispune ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere prevăzute de art. 93 al. 1 N.C.p.: a)să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d)să comunice schimbarea locului de muncă; e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 al. 2 lit. a) N.C.p. impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Conform art. 93 al. 3 N.C.p., dispune ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul B**** T****** N****** să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu sau în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Sibiu, pe o perioadă de 60 de zile. Conform art. 94 al. 1, 2 C.p., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute de art. 93 al. 1 lit. c) – e) C.p. se comunică Serviciului de Proba?iune Sibiu, desemnat pentru supravegherea executării obligaţiilor dispuse de instanţă. În baza art. 404 al. 2 N.C.p.p. instanţa atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, conform art. 96 N.C.p.. În baza art. 272, 274 al. 1 N.C.p.p., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 350 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 642/2016 din 18.11.2016Amână pronun?area hotărârii la data de 18.11.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.11.2016