G****** N*** P*** A************ P**
CondamnatAdmite sesizarea din oficiu şi în temeiul art. 278 Cod pr. penală dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în conţinutul minutei sentinţei penale nr.1578/13.12.2016 a Judecătoriei Vaslui, dată în dosarul nr.8574/333/2016, privind data pronunţării sentinţei penale, în ceea ce îl priveşte pe condamnatul Golache Nelu, deţinut în prezent în Penitenciarul Vaslui, care corect este 13.12.2016 şi nu 29.11.2016, aşa cum s-a menţionat în alineatul al doilea. Dispune ca îndreptarea să se efectueze în ambele exemplare ale minutei sentinţei penale nr.1578/13.12.2016 a Judecătoriei Vaslui, dată în dosarul nr.8574/333/2016. Dată în şedinţă publică, azi, 10.01.2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 10.01.2017Respinge propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul Vaslui privind liberarea condiţionată a condamnatului Golache Nelu, deţinut în prezent în Penitenciarul Vaslui, anterior executării integrale a pedepsei de 12 ani de închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.331/2009 a Tribunalului Vaslui, mandat de executare nr.406/2009, ca neîntemeiată. În baza art. 587 alin. 2 Cod procedură penală, fixează termen de reiterare a cererii după data de 14.02.2017. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 130 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu-av.Buchidău Dan (delegaţie nr.1771/21.11.2016) va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.11.2016.
Hotarare 1578/2016 din 13.12.2016Stabileşte termen pentru pronunţarea în cauză la data de 13.12.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.11.2016