Dosar 861/314/2016 din 15.02.2016

partaj judiciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 861/314/2016
Data dosar:
15.02.2016
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
partaj judiciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.06.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamantul Hâghiac Gavril în contradictoriu cu pârâtul H****** M****. Constată deschisă succesiunea defuncţilor Hâghiac Pavăl, decedat la data de 11.01.2011 şi Hâghiac Valeria, decedată la data de 04.10.2015, ambii cu ultimul domiciliu în com. Hănţeşti, jud. Suceava. Constată că masa succesorală rămasă după defuncţii Hâghiac Pavăl, decedat la data de 11.01.2011, cu ultimul domiciliu în com. Hănţeşti, jud. Suceava şi Hâghiac Valeria, decedată la data de 04.10.2015, cu ultimul domiciliu în com. Hănţeşti, jud. Suceava, se compune din următoarele imobile: - suprafaţa de 4800 m.p. teren arabil, situată în extravilanul satului Hănţeşti, com. Adâncata, jud. Suceava, la locul numit „La Red”, învecinată cu: N – Muraru Ştefan, E – Râul Siret, S – Ichim Neculai, V – Linie ogoare, înscrisă în titlul de proprietate nr. 241/30.07.1993, în valoare de 6600 lei; - suprafaţa de 1800 m.p. teren arabil, situată în extravilanul satului Hănţeşti, com. Adâncata, jud. Suceava, la locul numit „La Red”, învecinată cu: N – Neagu Vasile, E – Râul Siret, S – Luca Ion, V – Linie ogoare, înscrisă în titlul de proprietate nr. 241/30.07.1993, în valoare de 2800 lei; - suprafaţa de 1800 m.p. teren arabil, situată în extravilanul satului Hănţeşti, com. Adâncata, jud. Suceava, la locul numit „Imaşul Boilor”, învecinată cu: N – Damian Dumitru, E – Linie ogoare, S – Ciobanu Gheorghe, V – Linie ogoare, înscrisă în titlul de proprietate nr. 241/30.07.1993, în valoare de 2800 lei; - suprafaţa de 3600 m.p. teren arabil, situată în extravilanul satului Hănţeşti, com. Adâncata, jud. Suceava, la locul numit „Pleşa”, învecinată cu: N – Ciobanu Gheorghe, E – Linie ogoare, S – Pînzaru Ion, V – Linie ogoare, înscrisă în titlul de proprietate nr. 241/30.07.1993, în valoare de 5300 lei; - suprafaţa de 1800 m.p. (800 + 1000 m.p.) teren arabil şi curţi – construcţii, situată în intravilanul satului Hănţeşti, com. Adâncata, jud. Suceava, la locul numit „Vatră sat”, învecinată cu: N – Şosea, E – Damian Jean, S – Pîrîu, V – Bejenaru D-tru Verginia, înscrisă în titlul de proprietate nr. 241/30.07.1993, în valoare de 50.600 lei; - casă de locuit cu anexe gospodăreşti (bucătărie de vară, coteţ, grajd, magazie de lemne) situată în intravilanul satului Hănţeşti, com. Hănţeşti, jud. Suceava pe suprafaţa de 1000 m.p. teren intravilan curţi – construcţii înscris în titlul de proprietate nr. 241/30.07.1993, în valoare de 19.300 lei. Valoarea totală a masei succesorale rămase după defuncţii Hâghiac Pavăl şi Hâghiac Valeria este de 87.400 lei. Constată că au calitate de moştenitori legali ai defuncţilor Hâghiac Pavăl şi Hâghiac Valeria reclamantul Hâghiac Gavril şi pârâtul H****** M****, în calitate de descendenţi grad I, fiecare cu câte o cotă parte ideală de 1 din masa succesorală. Constată, prin raportare la întreaga masă partajabilă, că dreptul valoric al reclamantului Hâghiac Gavril ca şi al pârâtului H****** M**** este de câte 43.700 lei fiecare. Dispune ieşirea din indiviziune a părţilor cu privire la cele două mase succesorale. Atribuie reclamantului Hâghiac Gavril, în deplină proprietate şi liniştită posesie, lotul nr. I compus din următoarele imobile: - suprafaţa de 1800 m.p. (800 + 1000 m.p.) teren arabil şi curţi – construcţii, situată în intravilanul satului Hănţeşti, com. Adâncata, jud. Suceava, la locul numit „Vatră sat”, învecinată cu: N – Şosea, E – Damian Jean, S – Pîrîu, V – Bejenaru D-tru Verginia, înscrisă în titlul de proprietate nr. 241/30.07.1993 şi - casa de locuit cu anexe gospodăreşti (bucătărie de vară, coteţ, grajd, magazie de lemne) situată în intravilanul satului Hănţeşti, com. Hănţeşti, jud. Suceava pe suprafaţa de 1000 m.p. teren intravilan curţi – construcţii înscris în titlul de proprietate nr. 241/30.07.1993. Valoarea totală a bunurilor atribuite reclamantului Hâghiac Gavril este de 69.900 lei. Atribuie pârâtului H****** M****, în deplină proprietate şi liniştită posesie, lotul nr. II compus din următoarele imobile: - suprafaţa de 4800 m.p. teren arabil, situată în extravilanul satului Hănţeşti, com. Adâncata, jud. Suceava, la locul numit „La Red”, învecinată cu: N – Muraru Ştefan, E – Râul Siret, S – Ichim Neculai, V – Linie ogoare, înscrisă în titlul de proprietate nr. 241/30.07.1993; - suprafaţa de 1800 m.p. teren arabil, situată în extravilanul satului Hănţeşti, com. Adâncata, jud. Suceava, la locul numit „La Red”, învecinată cu: N – Neagu Vasile, E – Râul Siret, S – Luca Ion, V – Linie ogoare, înscrisă în titlul de proprietate nr. 241/30.07.1993; - suprafaţa de 1800 m.p. teren arabil, situată în extravilanul satului Hănţeşti, com. Adâncata, jud. Suceava, la locul numit „Imaşul Boilor”, învecinată cu: N – Damian Dumitru, E – Linie ogoare, S – Ciobanu Gheorghe, V – Linie ogoare, înscrisă în titlul de proprietate nr. 241/30.07.1993; - suprafaţa de 3600 m.p. teren arabil, situată în extravilanul satului Hănţeşti, com. Adâncata, jud. Suceava, la locul numit „Pleşa”, învecinată cu: N – Ciobanu Gheorghe, E – Linie ogoare, S – Pînzaru Ion, V – Linie ogoare, înscrisă în titlul de proprietate nr. 241/30.07.1993. Valoarea totală a bunurilor atribuite pârâtului H****** M**** este de 17.500 lei. Obligă părţile să-şi predea reciproc bunurile, astfel cum le-au fost atribuite. Obligă reclamantul Hâghiac Gavril să achite pârâtului H****** M**** suma de 26.200 lei cu titlu de sultă. Constată că masa succesorală după defuncţii Hâghiac Pavăl şi Hâghiac Valeria este grevată de un pasiv succesoral în valoare de 20.000 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 10.000 lei reprezentând contravaloare pasiv succesoral. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 5967,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 12.06.2019.

    Hotarare 2782/2019 din 12.06.2019
  • Sedinta din data de 05.06.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână pronuntarea cauzei la data de 12 iunie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în sedintă publică, azi, 5 iunie 2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.06.2019
  • Sedinta din data de 29.05.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână pronuntarea cauzei la data de 5 iunie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în sedintă publică, azi, 29 mai 2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.05.2019
  • Sedinta din data de 22.05.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână pronunţarea

    Amână pronuntarea cauzei la data de 29 mai 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în sedintă publică, azi, 22 mai 2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.05.2019
  • Sedinta din data de 09.05.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână pronuntarea cauzei la data de 22 mai 2019 . Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în sedintă publică, azi, 9 mai 2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.05.2019
  • Sedinta din data de 08.05.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână pronuntarea cauzei la data de 9 mai 2019 . Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în sedintă publică, azi, 8 mai 2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.05.2019
  • Sedinta din data de 24.04.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 8 mai 2019 . Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 aprilie 2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.04.2019
  • Sedinta din data de 11.04.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână pronuntarea cauzei la data de 24 aprilie 2019 . Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în sedintă publică, azi, 11 aprilie 2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.04.2019
  • Sedinta din data de 28.03.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână pronuntarea cauzei la data de 11 aprilie 2019 . Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în sedintă publică, azi, 28 martie 2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2019
  • Sedinta din data de 31.01.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Încuviinţează ca onorariu definitiv pentru d-l expert Isepciuc Daniel suma de 2300 lei şi constată că aceasta a fost achitată de către reclamant. Amână judecarea cauzei la data de 28 martie 2019, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtul. Prorogă discutarea şi pronunţarea asupra onorariului definitiv solicitat de d-l expert Viorescu Răzvan în cuantum total de 3050 lei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 31 ianuarie 2019.

    Incheiere de sedinta din 31.01.2019
  • Sedinta din data de 25.10.2018 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Încuviinţarea lor, sens în care, Se va emite adresă către domnul expert Viorescu Răzvan Vasile pentru a răspunde la obiecţiunile formulate de către reclamant, care îi vor fi comunicate în copie. Se va emite adresă către domnul expert Isepciuc Daniel, pentru a ne comunica, defalcat, valoarea decontului pentru identificare terenuri şi respectiv evaluare terenuri. Prorogă discutarea şi pronunţarea asupra onorariului definitiv solicitat de d-l expert Viorescu Răzvan în cuantum total de 3050 lei. Prorogă discutarea şi pronunţarea asupra onorariului definitiv solicitat de d-l expert Isepciuc Daniel în cuantum total de 2300 lei, după lămurirea pe deplin a rapoartelor de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 31 ianuarie 2019, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25 octombrie 2018.

    Incheiere de sedinta din 25.10.2018
  • Sedinta din data de 14.06.2018 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Pune în vedere reclamantului să studieze raportul de expertiză şi să depună la dosarul cauzei eventuale obiecţiuni cu cel puţin 5 zile înainte de următorul termen de judecată. Se va comunica pârâtului un exemplar al raportului de expertiză, cu menţiunea că are posibilitatea de a formula obiecţiuni pe care să le depună la dosarul cauzei cu cel puţin 5 zile înainte de următorul termen de judecată. Prorogă discutarea şi pronunţarea asupra onorariului definitiv solicitat de d-l expert Viorescu Răzvan în cuantum total de 3050 lei. Prorogă discutarea şi pronunţarea asupra onorariului definitiv solicitat de d-l expert Isepciuc Daniel în cuantum total de 2300 lei. Amână judecarea cauzei la data de 25 octombrie 2018, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14 iunie 2018.

    Incheiere de sedinta din 14.06.2018
  • Sedinta din data de 15.03.2018 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Prorogă discutarea şi pronunţarea asupra onorariului definitiv solicitat de d-l expert Isepciuc Daniel, în cuantum total de 2300 lei (f. 133 ds.) pentru după depunerea de către acesta a unui decont justificativ cu privire la suma solicitată, sens în care se va emite adresă către acesta pentru a depune la dosar decontul justificativ (detaliat) cu privire la oorariul de 2300 lei. Revine cu adresă către expert Viorescu Răzvan Vasile cu menţiunea ca până la termenul viitor să procedeze la evaluarea terenurilor, funcţie de cele identificate de domnul expert Isepciuc Daniel, cu solicitarea de a indica termenul de care are nevoie pentru efectuarea lucrării şi onorariul pe care îl solicită. Revine cu adresă către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile Suceava pentru a aduce la cunoştinţă termenul acordat în vederea întocmirii raportului de expertiză şi pentru a i se atrage atenţia domnului Isepciuc asupra rigorilor pe care trebuie să le respecte şi asupra modalităţii în care comunică cu părţile, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare în caz de neconformare. Amână judecarea cauzei la data de 14 iunie 2018, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15 martie 2018.

    Incheiere de sedinta din 15.03.2018
  • Sedinta din data de 25.01.2018 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Numeşte în mod aleatoriu pe domnul expert Viorescu Răzvan Vasile pentru evaluarea terenurilor. Se va emite adresă acestuia ca până la termenul viitor să procedeze la evaluarea terenurilor, funcţie de cele identificate de domnul expert Isepciuc Daniel, cu solicitarea de a indica termenul de care are nevoie pentru efectuarea lucrării şi onorariul pe care îl solicită. Amână judecarea cauzei la data de 15 martie 2018, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25 ianuarie 2018.

    Incheiere de sedinta din 25.01.2018
  • Sedinta din data de 23.11.2017 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Acordă termenul solicitat, sens în care, Se va reveni cu adresă către dl. expert Isepciuc Daniel în sensul celor de la fila 124 dosar. Se va reveni cu adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava pentru a aduce la cunoştinţă numele experţilor desemnaţi în cauză, obiectivele stabilite şi termenul acordat pentru depunerea raportului de expertiză. Încuviinţează decontul final solicitat de d-na expert Maleş Anca şi pune în vedere reclamantului - prin apărător ca până la termenul viitor să facă dovada achitării diferenţei de decont în sumă de 1250 lei. Amână judecarea cauzei la data de 25 ianuarie 2018, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23 noiembrie 2017.

    Incheiere de sedinta din 23.11.2017
  • Sedinta din data de 28.09.2017 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Acordă termenul solicitat, urmând ca eventualele obiecţiuni să fie depuse la dosar cu cel puţin 5 zile înainte de termenul acordat. Prorogă discutarea şi pronunţarea asupra decontului final solicitat de expert Maleş Anca pentru termenul viitor, după studierea lucrării pentru a aprecia asupra complexităţii acesteia. Se va reveni cu adresă către d-l expert Isepciuc Daniel în sensul celor de la fila 95 dosar. Se va reveni cu adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava pentru a aduce la cunoştinţă numele experţilor desemnaţi în cauză, obiectivele stabilite şi termenul acordat pentru depunerea raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 23 noiembrie 2017, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28 septembrie 2017.

    Incheiere de sedinta din 28.09.2017
  • Sedinta din data de 15.06.2017 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Se va emite adresă către expert Isepciuc Daniel pentru întocmirea raportului de expertiză şi depunerea acestuia cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru fiecare parte, conform următoarelor obiective: 1. Identificarea şi evaluarea, la preţul actual de circulaţie, a imobilelor terenuri cuprinse în T.P. nr. 241/1993: 2. Să se stabilească dacă terenurile identificate la pct. 1 sunt comod partajabile; 3. Să se întocmească planuri de amplasament şi situaţie în sensul celor constatate. Se va emite adresă către expert Maleş Anca pentru întocmirea raportului de expertiză şi depunerea acestuia cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru fiecare parte, conform următoarelor obiective: 1. Să se identifice şi să se evalueze, la preţul actual de circulaţie, imobilul casă de locuit cu anexe gospodăreşti situată în intravilanul localităţii Hănţeşti, jud. Suceava, edificată în anul 1949 pe parcea de teren în suprafaţă de 1000 m.p. înscrisă în T.P. nr. 241/1993; 2. Să se stabilească dacă imobilul casă ed locuit identificat la pct. 1 este comod partajabil în natură. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava pentru a aduce la cunoştinţă numele experţilor desemnaţi în cauză, obiectivele stabilite şi termenul acordat pentru depunerea raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 28 septembrie 2017, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15 iunie 2017.

    Incheiere de sedinta din 15.06.2017
  • Sedinta din data de 27.04.2017 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    În temeiul art. 258 alin. 1 rap. la art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, încuviinţează proba cu efectuarea expertizei topo - cadastrale. Numeşte în mod aleatoriu pe d-nul expert Isepciuc Daniel. Fixează onorariu provizoriu expert în sumă de 800 lei în sarcina reclamantului şi pune în vedere acestuia - prin apărător ca până la termenul de judecată următor să facă dovada achitării şi să formuleze obiective. Încuviinţează proba cu efectuarea expertizei în construcţii. Numeşte în mod aleatoriu pe d-na expert Maleş Anca. Fixează onorariu provizoriu expert în sumă de 800 lei în sarcina reclamantului şi pune în vedere acestuia - prin apărător ca până la termenul de judecată următor să facă dovada achitării şi să formuleze obiective. Amână judecarea cauzei la data de 15 iunie 2017, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27 aprilie 2017.

    Incheiere de sedinta din 27.04.2017
  • Sedinta din data de 23.02.2017 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Pentru audierea celui de al doilea martor propus şi încuviinţat,amână judecarea cauzei.

    Incheiere de sedinta din 23.02.2017
  • Sedinta din data de 15.12.2016 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    În temeiul art. 258 alin. 1 rap. la art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, încuviinţează pentru reclamant proba cu înscrisuri şi cu martorii propuşi, urmând ca pentru termenul viitor să fie citat primul martor, respectiv Helbet Dinu.

    Incheiere de sedinta din 15.12.2016
  • Sedinta din data de 03.11.2016 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Desemnează curator special pentru pârât, prin tragere la sorţi pe d-na avocat Mihaela Marian. Stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 150 lei în sarcina reclamantului şi pune în vedere să facă dovada achitării până la termenul viitor. Se va emite adresă către Baroul Suceava pentru a aduce la cunoştinţă faptul că a fost desemnat în calitate de curator al pârâtului d-na avocat Mihaela Marian. Conform art.167 alin.2 Cod procedură civilă, se va cita pârâtul de la ultimul domiciliu cunoscut, prin afişare la uşa instanţei şi pe portalul instanţei. Pune în vedere reclamantului prin apărător să facă dovada citării pârâtului într-un ziar de largă circulaţie. Prorogă discutarea şi pronunţarea asupra competenţei de soluţionare, a estimării duratei de cercetare a procesului şi a probatoriului pentru termenul viitor.

    Incheiere de sedinta din 03.11.2016
  • Sedinta din data de 15.09.2016 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Va fi interogată baza de date DEPABD pentru a afla domiciliul actual şi complet al pârâtului. Pune în vedere reclamantului - prin apărător ca până la următorul termen de judecată să indice adresa actuală şi completă a pârâtului.

    Incheiere de sedinta din 15.09.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD