S* D** G**** S**
PetentI************ T********* D* M**** A* J******** B****
IntimatRespinge, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată de petenta S.C. DOL GUARD S.R.L., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor, cu toate capetele de cerere ale acesteia, şi, în consecinţă: Menţine, ca legal şi temeinic, procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria BH nr. 0007500 din 26.05.2016, precum şi anexa la acesta, încheiat de inspectori de muncă din cadrul intimatului. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri, apel care se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţarea prezentei hotărâri se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 20 martie 2017.
Hotarare 2222/2017 din 20.03.2017amana pronunţarea pentru 20-03-2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.03.2017în vederea deliberării
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.02.2017faţă de lipsa martorului încuviinţat petentei
Incheiere de sedinta din 30.01.2017lipsă martor, în vederea citării martorului cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 21.11.2016ÎN VEDEREA ADMINISTRĂRII PROBEI TESTIMONIALE
Incheiere de sedinta din 24.10.2016