M********** I* M****
PetentAdmite propunerea făcută Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, din cadrul Penitenciarului Baia Mare, privind pe condamnatul MICULAICIUC MIHAI, deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 903/2015 de Judecătoria Baia Mare şi, în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 1003/2015 emis de Judecătoria Baia Mare. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în Poienile de Sub Munte, str. Zaclaşriţa nr. 461C, jud. Maramureş. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 104 Cod penal. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei, care se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei către apărătorul desemnat din oficiu, av. Galea Szeremi Gabriel. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 25.02.2016.
Hotarare 307/2016 din 25.02.2016