U******* A************ T********** V**** M***
ReclamantH******** D****** A*****
PârâtAdmite sesizarea formulată de către petent UAT Vânju Mare , având ca obiect „înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii ”. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale, în cuantum de 200 lei, aplicată prin procesul – verbal de contravenţie seria AP nr. 1070849/06.06.2010 întocmit de IPJ Mehedinţi cu sancţiunea obligării intimatului la 20 ore muncă în folosul comunităţii, pe raza oraşului Vânju Mare , jud. Mehedinţi, în domeniul serviciilor publice prevăzute de art. 2 din OG nr. 55/2002. Cu apel, în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se depune la sediul Judecătoriei Vânju Mare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.11.2016, la sediul Judecătoriei Vânju Mare, jud. Mehedinţi.
Hotarare 2089/2016 din 03.11.2016Se citează reclamanta cu menţiunea de a indica o altă adresă pentru citarea pârâtului, sau în caz contrar să precizeze dacă este de acord cu numirea unui curator cu un onorariu de 200 lei, pentru reprezentarea intereselor pârâtului şi citarea acestuia prin publicitate , sub sancţiunea suspendării cauzei.
Incheiere de sedinta din 29.09.2016Suspendă judecarea cauzei, în temeiul art. 242 al. 1 C. Pr. Civ. Cu recurs pe toata durata suspendării, ce se va depune la Judecătoria Vânju Mare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.06.2016, la sediul Judecătoriei Vânju Mare.
Incheiere suspendare din 09.06.2016Acordă termen pentru a se solicita relaţii de la reclamantă.
Incheiere de sedinta din 26.05.2016Acordă termen pentru a se cita reprezentanţii reclamantei cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei dovada domiciliul pârâtrului.
Incheiere de sedinta din 26.04.2016Acordă termen pentru a se solicita relaţii de la reclamantă.
Incheiere de sedinta din 12.04.2016