V***** M******
ReclamantS* B******* S*
PârâtAdmite acţiunea formulată. Constată stinse obligaţiile izvorâte din contractul de credit nr. HL 27888/23.09.2008. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţa publică de la 10.11. 2017.
Hotarare 9542/2017 din 10.11.2017Revine cu adresă către ANAF, cu indicarea CNP – lui reclamantului, în sensul de a preciza fişa fiscală aferentă perioadei de la data încheierii contractului de credit şi până în prezent, din care să reiasă veniturile impozabile ale debitorului, atât din salarii cât si din alte tipuri de activităţi, situaţia conturilor bancare ale debitorului, având în vedere Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 3770/2015 care prevede obligatiile pentru toate instituţiile bancare de a raporta situaţia conturilor bancare deschise de persoanele fizice sau juridice către ANAF. Amână judecarea cauzei la 10.11.2017 Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Septembrie 2017
Incheiere de sedinta din 15.09.2017Încuviinţează pentru reclamant proba cu înscrisuri şi pentru pârâtă proba cu înscrisuri, proba cu relaţii. Emite adresă la ANAF, pentru a comunica fişa fiscală aferentă perioadei de la data încheierii contractului de credit şi până în prezent, din care să reiasă veniturile impozabile ale debitorului, atât din salarii cât si din alte tipuri de activităţi, situaţia conturilor bancare ale debitorului, având în vedere Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 3770/2015 care prevede obligatiile pentru toate instituţiile bancare de a raporta situaţia conturilor bancare deschise de persoanele fizice sau juridice către ANAFL; DITL – Argeş, pentru a comunica bunurile mobile şi imobile cu care figurează înregistrat debitorul; Agentia Natională de Cadastru şi Publicitate pentru a comunica bunurile declarate la Cartea Funciară pe întreg teritoriul ţării; către Asociatia de Proprietari pentru a comunica adeverinţa din care să rezulte destinaţia imobilului şi persoanele care locuiesc / gospodăresc în acel imobil . Amână judecarea cauzei la 15.09.2017 Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Mai 2017
Incheiere de sedinta din 12.05.2017Emite adresă către Moromete Constantin – Cosmin, pentru a înainta în copii certificate înscrisurile existente în dosarul de executare nr. 954/2015. Citarea pârâtei. Amână judecarea cauzei la 12.05.2017 Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Martie 2017
Incheiere de sedinta din 10.03.2017Încuviinţează proba cu înscrisuri, solicitată de reclamant. Pune în vedere reclamantului, să depună la dosar, toate actele de care întelege să se folosească în prezenta cauză. Amână judecarea cauzei la 24.03.2017 Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Ianuarie 2017
Incheiere de sedinta din 20.01.2017In conformitate cu dispoziţiile art.50 din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară si art.15-17 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, pentru ca activitatea judecătorului să se desfăşoare in condiţiile de normalitate, echilibru si reala independentă, acorda termen la 20.01.2017 Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Octombrie 2016
Incheiere de sedinta din 28.10.2016Citarea pârâtei la sediul actual din Bucureşti, B-dul Dimitrie Pompeiu, nr. 6A, sector 2. Amână judecarea cauzei la 28.10.2016 Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Iunie 2016
Incheiere de sedinta din 24.06.2016