S******** P***** A******** S******
ReclamantL******* V****** E****
PârâtRespinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de către pârâta L******* V****** E****, prin curator special, avocat Goron Anamaria, ca neîntemeiată Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul MUNICIPIUL BAIA MARE – S******** P***** A******** S******,în contradictoriu cu pârâta L******* V****** E****. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 96,12 lei reprezentând contravaloare chirie restantă la care se adaugă dobânda legală începând cu luna ianuarie 2013, până la achitarea efectivă a debitului şi a sumei de 349,98 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de utilităţi aferente perioadei decembrie 2013 – februarie 2014. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 260 lei reprezentând onorariul curatorului special, avocat Goron Anamaria. Cu apel la Tribunalul Maramureş în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată azi, 29 iunie 2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 9115/2017 din 20.11.2017Amână pronunţarea la data de 20.11.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.11.2017Amână pronunţarea pentru data de 03.11.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.10.2017Amână pronunţarea pentru data de 20.10.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.10.2017Amână pronunţarea pentru data de 06.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2017Amână cauza faţă de lipsa de procedură, acordă termen la data de 21.09.2017.
Incheiere de sedinta din 18.05.2017Amână cauza faţă de lipsa de procedură, acordă termen la data de 18.05.2017.
Incheiere de sedinta din 09.03.2017