S* C***** E***** I******* I** S*
ContestatorR*** E**** D****
IntimatAdmite contestaţia formulată de contestatoarea S.C. CREDIT EUROPE IPOTECAR IFN S.A. în contradictoriu cu intimata R*** E**** D****. Anulează notificarea înregistrată sub nr. 642 din data de 27.05.2016 şi repune părţile în situaţia anterioară. Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 2.746,50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 16.04.2018, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 2150/2018 din 13.04.2018amână pronunţarea la data de 13.04.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2018Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei, ca neintemeiata. Mentine masura suspendarii judecatii cauzei pana la solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate invocata de contestatoare in prezentul dosar. Cu recurs pe durata suspendarii. Pronuntata in sedinta publica azi 06.09.2017
Incheiere suspendareÎn temeiul art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin 3, art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art 8, art. 11 din Legea nr. 77/2016 raportate la dispozitiile art 15 alin 2, art. 16 alin 1, art. 45, art. 53 alin 2 Constituitie , principiul libertatii economice, dar si la principiul statului de drept , excepţie ridicată de contestatorul Credit Europe Ipotecar IFN SA, în contradictoriu cu intimata R*** E**** D****, în Dosarul nr. 8732/94/2016 al Judecătoriei Buftea. Înainează Curţii Constituţionale încheierea prezentă, însoţită de copii de pe cererea de chemare în judecată, cererea de sesizare formulata de contestatoare şi notele scrise. Dispune suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. Cu recurs pe toata durata suspendarii. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24.03.2017.
Incheiere suspendare din 24.03.2017amana pronuntarea la 24.03.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.03.2017admite exceptia netimbrarii cererii de repunere pe rol, invocata din oficiu. Anuleaza cererea de repunere pe rol ca netimbrata. Mentine masura suspendarii cauzei in temeiul art 411 alin 1 pct 2 Cod procedura civila, dispusa prin incheierea pronuntata la data de 21.10.2016. Cu recurs pe toata durata suspendarii. Pronuntata in sedinta publica azi 18.01.2017
Incheiere suspendare din 18.01.2017In temeiul art.411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, suspendă judecata cauzei, faţă de lipsa partilor. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.10.2016.
Incheiere suspendare din 21.10.2016in vederea discutarii exceptiei de neconstitutionalitate
Incheiere de sedinta din 09.09.2016