R** & R** S*
ReclamantM******* A***** C*******
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta R & R S.A., în contradictoriu cu pârâtul M A C. Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 184,58 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate. Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 268 lei, reprezentând echivalentul în lei a contravalorii echipamentelor. Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata penalităţilor contractuale în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere, calculate de la scadenţa facturilor şi până la achitarea efectivă a debitului. Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria B. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.03.2017.
1386/2017 din 23.03.2017amână pronunţarea pentru termenul din 23.03.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.03.2017