I****** I*****
ReclamantC****** L***** B******* P*** R***** L****
PârâtC****** L***** U****** P*** R***** L****
PârâtC****** J******** S****** - P*** R***** L****
PârâtRespinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei Comisia Locală de fond funciar Udeşti, invocată de pârâta Comisia Locală de fond funciar Udeşti. Respinge ca neîntemeiată acţiunea. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.05.2017.
Hotarare 2349/2017 din 26.05.2017Amână pronunţarea la data de 26.05.2017. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.05.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.05.2017Uneşte cu fondul cauzei excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Locale Udeşti, care a fost invocată de către pârâta Comisia Locală Udeşti, prin întâmpinare. Încuviinţează, pentru părţi, proba cu înscrisurile depuse la dosar. Respinge solicitarea de emitere a unei adrese către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Suceava ca nefiind utilă soluţionării cauzei. Revine cu adresă către Comisia Judeţeană Suceava, cu menţiunea de a depune la dosar documentaţia care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 1449/15.10.1995, cu precădere cererea de reconstituire, care a fost formulată de către reclamanta I****** I*****, cu menţiunea că, potrivit celor arătate de către Comisia Locală Bosanci, cererea formulată potrivit Legii nr. 18/1991, înregistrată sub nr. 1478/16.03.1991, a fost înaintată odată cu o contestaţie a reclamantei, aflată la dosarul în care s-a emis hotărârea nr. 30703/05.12.1992 a Comisie Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava. Pune în vedere Comisiei Locale Bosanci, prin consilier juridic, ca, până la următorul termen de judecată, să facă toate demersurile necesare pentru a se depune la dosar cererea de reconstituire care a fost formulată de către reclamantă, care a stat la baza emiterii titlului de proprietate şi copia registrului agricol, prin care s-a predat terenul la C.A.P. şi care a stat la baza emiterii titlului de proprietate, sub sancţiunea amendării Comisiei Locale Bosanci, în ipoteza nedepunerii la dosar a înscrisurilor solicitate. Amână judecarea cauzei la data de 19.05.2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, reclamanta prin prezenţa în instanţă, pârâta Comisia Locală Bosanci prin prezenţa consilierului juridic, iar Comisia Locală Udeşti şi Comisia Judeţeană Suceava prin semnarea dovezii de comunicare a citaţiei de către funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.05.2017.
Incheiere de sedinta din 07.04.2017Respinge ca neîntemeiată excepţia necompetenţei generale a instanţelor de judecată, invocată din oficiu. Repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 07.04.2017 pentru când se citează părţile, pârâtele Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava şi Comisia Locală de Fond Funciar Bosanci cu menţiunea de a depune toată documentaţia care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 1449 din 15.10.1995, inclusiv hotărârea de validare dată de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava şi cererea de reconstituire a dreptului de proprietate care a stat la baza emiterii titlului de proprietate. Se aduce la cunoştinţa pârâtei Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava faptul că potrivit celor arătate de Comisia locală de Fond Funciar Bosanci cererea formulată potrivit Legii nr. 18/1991, înregistrată sub nr. 1478 din 16.03.1991, a fost înaintată odată cu o contestaţie a reclamantei şi se află la dosarul hotărârii nr. 30703 din 05.12.1992 al Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava. Se emite adresă către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară cu menţiunea de a depune toată documentaţia care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 1449 din 15.10.1995, emis pe numele Bursuc Maria, cu moştenitori I****** I***** şi Bursuc Gheorghe, inclusiv hotărârea de validare dată de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava şi cererea de reconstituire a dreptului de proprietate care a stat la baza emiterii titlului de proprietate. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.03.2017.
Incheiere de sedinta din 03.03.2017Amână pronunţarea la data de 03.03.2017. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.02.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.02.2017