H********* I*** C******
Apelant InculpatÎn baza articolului 421 punctul 2 litera a din Codul de procedură penală admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinţei penale nr. 36 din 29.02.2016 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care o desfiinţează în parte, şi în rejudecare: În baza art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal din 1969 cu referire la art. 65 alin. 1 Cod penal din 1969 şi art. 5 Cod penal interzice inculpatului Hebriştean Ioan - Claudiu exercitarea pe o durată de 2 ani a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, ca pedeapsă complementară după executarea pedepsei principale. Reformează dispoziţia instanţei de fond privind aplicarea art. 88 Cod penal din 1969, cu aplicarea 5 Cod penal, în sensul că compută din pedeapsa aplicată inculpatului Hebriştean Ioan – Claudiu, durata reţinerii şi arestării preventive, respectiv perioadele 18.10.2013-06.12.2013. Mentine celelalte dispozitii ale sentintei penale apelate. În baza articolului 421 punctul 1 litera b din Codul de procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Hebriştean Ioan - Claudiu împotriva aceleiasi sentinte penale. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul Hebriştean Ioan - Claudiu la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului, iar restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului. Defintivă
Hotarare 722/2016 din 20.10.2016Amână pronun?area hotărârii pentru data de 20 octombrie 2016, orele 12:00. În baza articolului 362 alineatul 2 din Codul de procedură penală cu referire la articolul 208 din Codul de procedură penală, MENŢINE măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul apelant HEBRIŞTEAN IOAN CLAUDIU, dispusă prin încheierea penală nr. 14/Î/CP din data de 28 martie 2014 a Tribunalului Bihor în dosarul nr. 8820/111/2013. Definitivă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.10.2016În vederea administrării probaţiunii, amână judecarea cauzei pentru data de 11 octombrie 2016.
Incheiere de sedinta din 20.09.2016În vederea administrării probaţiunii, amână judecarea cauzei pentru data de 20 septembrie 2016. Fixează termen pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpat pentru data de 15 iulie 2016, orele 08:30.
Incheiere de sedinta din 28.06.2016În vederea administrării probaţiunii, amână judecarea cauzei pentru data de 28 iunie 2016. În baza articolului 242 alineatul 1 din Codul de procedură penală, Respinge cererea formulată de inculpatul apelant HEBRIŞTEAN IOAN CLAUDIU, privind revocarea măsurii controlului judiciar. Definitivă.
Incheiere de sedinta din 16.06.2016În vederea administrării probaţiunii, amână judecarea cauzei pentru data de 16 iunie 2016. În baza articolului 362 alineatul 2 din Codul de procedură penală cu referire la articolul 208 din Codul de procedură penală, MENŢINE măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul apelant HEBRIŞTEAN IOAN CLAUDIU,dispusă prin încheierea penală nr. 14/Î/CP din data de 28 martie 2014 a Tribunalului Bihor în dosarul nr. 8820/111/2013. În baza articolului 242 alineatul 1 din Codul de procedură penală respinge cererea inculpatului apelant de revocare a măsurii controlului judiciar. Definitivă.
Incheiere de sedinta din 07.06.2016Pentru pregătirea apărării.
Incheiere de sedinta din 17.05.2016