D**** V*****
Apelant InculpatD******* S****** H******* P*** O***** S***** B*****
Intimat Parte civilăAdmite apelul inculpatului D**** V***** împotriva sentinţei penale nr.240/21.10.2015 a Judecătoriei Topliţa. Desfiinţează parţial hotărârea atacată şi rejudecă în următoarele limite cauza: În baza art.396 alin.1,2,10 Cod procedură penală raportat la art. baza art. 108 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 46/2008, condamnă pe inculpatul D**** V***** la: - pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori. În baza art. 15 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 83 Cod penal din 1968, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 10 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 34/28.01.2014, pronunţată de Judecătoria Topliţa în dos. nr. 1596/326/2013 şi dispune ca această pedeapsă să se execute alături de pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, astfel că inculpatul va executa o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare. Respinge acţiunea civilă a părţii civile Direcţia Silvică Harghita. Menţine celelalte dispoziţii din hotărârea atacată privind aplicarea pedepselor complementare, a celor accesorii şi aplicarea art.274 alin.1 Cod procedură penală. Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14 aprilie 2016.
Hotarare 247/2016 din 14.04.2016Amână pronunţarea la 14 aprilie 2016, ora 12,00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.03.2016Amână cauza la 30.03.2016 pentru emiterea unei adrese către Ocolul Silvic Borsec.
Incheiere de sedinta din 17.02.2016