A********** V*****
InculpatRespinge, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, cerere formulată de apărătorul inculpatului A********** V*****. Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpatul A********** V*****. În temeiul art. 362 Cod procedură penală, raportat la art. 208, art. 223 alin. 2 şi art. 202 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului A********** V***** trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de viol, prevăzută de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 218 alin. 1 şi 3 litera c Cod penal. Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.11.2016, ora 16.25.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata92/2016 din 23.11.2016pentru a se relua procedura de citare a inculpatului la Peniteniciarul Bacau, cu mentiunea de a fi adus.Alte cauze.
Incheiere de sedinta din 18.11.2016