B***** I* E****** V*****
InculpatÎn temeiul art. 335 alin. 2 C.p. cu aplicarea art. 375 C.p.p. rap. la art. 396 alin. 10 C.p.p., condamnă pe inculpatul BURTEA EMANOIL VASILE, la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată”, faptă prev. de art. 335 alin. 2 C.p. În temeiul art. 91 alin. 1 şi art. 92 alin. 1 C.p. şi 97 al. 2 C. P. suspendă executarea pedepsei sub supraveghere, şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, termen ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform disp.art. 92 al. 2 C. Pen. În temeiul art. 93 alin. 1 C.p., condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C.p., impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C.p., obligă condamnatul să presteze un număr de 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul unităţilor din subordinea Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi sau în cadrul Primăriei de la domiciliul condamnatului. În baza art. 96 C.p. pune în vedere condamnatului că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. În baza art. 274 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 343 lei, cheltuieli judiciare (43 lei cheltuieli din faza de urmărire penală şi 300 lei din faza de judecată). Onorariul apărătorului din oficiu, desemnat în procedura de Cameră preliminară, avocat Surdulescu Mihai, cu delegaţie nr. 197/19.04.2016, în cuantum de 260 lei, rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.09.2016, la sediul Judecătoriei Vânju Mare.
Hotarare 146/2016 din 29.09.2016se emite adresă pentru reactualizare fişă cazier inculpat
Incheiere de sedinta din 08.09.2016Acordă termen la data de 08.09.2016 pentru a se apregăti apărarea pârâtului.
Incheiere de sedinta din 16.06.2016Acordă termen pentru a se îndeplini legal procedura de citare cu inculpatul.
Incheiere de sedinta din 02.06.2016Acordă un termen de judecată pentru a se cita inculpatul cu emiterea unui mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 10.05.2016