S***** O******* P*** R*********** L**** S*** D******** &
ContestatorO*** L****
IntimatB******** C******
IntimatRespinge contestaţia la executare ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cornetu. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 mai 2017.
Hotarare 2160/2017 din 30.05.2017Amână pronunţarea la 30 mai 2017. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 mai 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.05.2017Amână pronunţarea la 25 mai 2017. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 mai 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.05.2017Respinge cererea de suspendare a executării silite ca neîntemeiată. Încuviinţează pentru contestator proba cu înscrisuri. Acordă termen, în vederea continuării judecăţii, la data de 18 mai 2017, pentru când se vor cita părţile. Cu drept de apel, pe cale separată, în termen de 5 zile de la pronunţare, pentru contestator, şi în termen de 5 zile de la comunicare, pentru celelalte părţi, pentru soluţionarea cererii de suspendare a executării silite, şi odată cu fondul pentru restul dispoziţiilor din încheiere. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cornetu. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 aprilie 2017.
Incheiere de sedinta din 11.04.2017Amână pronunţarea la 11 aprilie 2017. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 6 aprilie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.04.2017Pune în vedere contestatorului să achite taxă judiciară de timbru în cuantum de 525 lei, sub sancţiunea anulării cererii de repunere pe rol.
Incheiere de sedinta din 09.03.2017În temeiul art.242, alin.1 C.pr.civ. suspendă judecarea cauzei. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, la Tribunalul Ilfov. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Cornetu. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 ianuarie 2017.
Incheiere suspendare din 19.01.2017Stabileşte cauţiune în cuantum de 3350 lei pentru capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării silite. Pune în vedere contestatorului să achite suma de 427,2 lei în contul indicat de executorul judecătoresc, reprezentând cheltuieli ocazionate cu fotocopierea dosarului de executare, sub sancţiunea suspendării cauzei în temeiul art.242 alin.1 C.pr.civ..
Incheiere de sedinta din 08.12.2016Emite adresă către BEJ pentru a înainta dosarul de executare.
Incheiere de sedinta din 10.11.2016