S* R** & R** S* P*** B** D******* A*****
CreditorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de creditorul S.C. RCS&RDS S.A., prin executorul judecătoresc Dumitraş Ancuţa. Încuviinţează executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă 2657 din 21.06.2016 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 805/314/2016, împotriva debitorului Stan Roger Ioan, pentru recuperarea sumei de 433,38 lei, din care : 289,93 lei, reprezentând contravaloare facturi din perioada aprilie 2015 – iunie 2015 şi despăgubiri, 93,45 lei reprezentând contravaloare penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi, calculate începând cu cea de a zecea zi a lunii următoare pentru fiecare factură în parte până la data de 23.09.2016 şi 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, calculate la debitul principal începând cu data formulării cererii de executare silită – 23.09.2016 şi până la data plăţii efective a debitului, la care se vor adăuga şi cheltuielile prilejuite de executarea silită. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. Fără cale de atac. Dată în Camera de Consiliu. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 11.11.2016.
Incheiere de executare silita din 11.11.2016