A******** D* P********** 4*
ReclamantA****** I***
PârâtAdmite acţiunea în parte . Obligă pârâtul A****** I*** la plata sumei 3624,34 lei lei reprezentând cote de între?inere pe perioada aprilie 2014-ianuarie 2016 ?i penalită?i de întârziere către reclamanta A******** D* P********** 4*. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 370 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge în rest cererea ca fiind nefondată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare,care se depune la Judecătoria Tulcea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 172/2021 din 29.01.2021Amână pronun?area la data de 29.01.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.01.2021Repune cauza pe rol pentru a se solicita păr?ilor să indice dacă ipoteca legală înscrisă asupra apartamentului a fost valorificată în vreun fel. În acest sens: -reclamanta va indica dacă a recuperat vreo sumă de bani în cadrul vreunei executării silite (proprii sau pornite de ter?e persoane); -pârâtul va indica dacă apartamentul în discu?ie a fost supus vreunei executări silite, eventual în ce nr de dosar, pe ce an, al cărui executor judecătoresc (pe email se va solicita ?i a?tepta răspuns); - se va emite adresă, pe email, la OCPI Tulcea pentru a indica dacă ipoteca legală notată în Cf 31173-C1-U23 Municipiul Tulcea în favoarea Asocia?iei de proprietari 41 a fost radiată (caz în care se va indica în ce temei, pe baza căror documente-care se vor ?i remite instan?ei) sau nu. -se va emite adresă, pe email (?i tot astfel se va solicita răspuns) la BEJ Gavrilescu Alin Mihail, în dosarul nr.2192/G/2012 pentru a se indica dacă s-a adjudecat silit vreun apartament din Tulcea al pârâtului, dacă s-a realizat vreo distribu?ie de pre? ?i în cazul unor răspunsuri afirmative, să se depună copii de procesul verbal de adjudecare ?i de pe actul de distribu?ie a pre?ului. Termen la 21.01.2021 – ora 11,00 cu recitarea păr?ilor.
Incheiere de sedinta din 08.12.2020Amână pronunţarea la data de 08.12.2020 pentru a da părţilor posibilitatea de a depune concluzii scrise Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03.12.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.12.2020ptr. a se comunica raportul de expertiza.
Incheiere de sedinta din 22.10.2020Repartizat ciclic - la completul C2
Incheiere de sedinta din 03.09.2020acordă un nou termen de judecată faţă de lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 25.06.2020Suspendat de plin drept, pe durata stării de urgenţă instituite de Decretul nr. 195/2020, emis de Preşedintele României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României,conform art. 42, alin 6, capitolul V, din acest decret.
Având în vedere Hotărârea nr.2/29.01.2020 a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Tulcea, prin care s-a dispus începând cu data de 29.01.2020 – ora 16.00, suspendarea activităţii de judecată pe o perioadă nedeterminată, instanţa va amâna cauza şi va acorda un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 06.02.2020acordă un nou termen de judecată faţă de lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 21.11.2019acordă un nou termen de judecată faţă de cererea de amânare formulată de expert
Incheiere de sedinta din 29.08.2019Dosar repartizat ciclic la completul C7, urmând a se acorda un nou termen de judecată pentru când se vor cita părţile.
Incheiere de sedinta din 28.05.2019Amână cauza la data de 28.05.2019 pentru efectuarea expertizei.
Incheiere de sedinta din 05.03.2019Amână cauza la data de 05.03.2018 pentru efectuarea expertizei.
Incheiere de sedinta din 27.11.2018În temeiul art.242 alin.1 N.C.proc.civ., suspendă judecata până la aducerea la îndeplinire de către reclamantă a dispoziţiei instanţei. Cu drept de recurs pe durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.04.2018.
Incheiere suspendare din 17.04.2018Amână cauza la data de 17.04.2018 pentru efectuarea expertizei.
Incheiere de sedinta din 23.01.2018Acordă un nou termen de judecată la data de 23.01.2018 pentru a se achita onorariul privizoriu expert.
Incheiere de sedinta din 21.11.2017Acordă un nou termen de judecată la data de 21.11.2017 pentru plata onorariului provizoriu expert.
Incheiere de sedinta din 26.09.2017Amână cauza la data de 26.09.2017 pentru îndeplinirea procedurii de citare cu pârâtul.
Incheiere de sedinta din 13.06.2017amănă cauza în vederea administrării probatoriului încuviinţat
Incheiere de sedinta din 21.04.2017