A******** D* P********** N** 3** D***
ReclamantD******** L*******
PârâtN*** M*****
PârâtAdmite cererea formulată şi precizată de reclamanta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR.376 în contradictoriu cu pârâtele D******** L******* şi N*** M*****, şi pe cale de consecinţă: Obligă pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 3847,74 lei, reprezentând cota parte de contribuţie la cheltuielile comune restante pe perioada decembrie 2014-decembrie 2017 şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 1842,75 lei. Respinge cererea de obligare a pârâtei N*** M***** la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecătoria Deva. Pronunţată în şedinţa publică din 25.05.2018.
Hotarare 1184/2018 din 25.05.2018Amână pronunţarea la data de 25.05.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.05.2018Pentru a se emite adresă către Primăria municipiului Deva, Direcţia de Asistenţă Socială, Compartimentul Asociaţii de Proprietari pentru a comunica dacă, urmare a sesizării pârâtei N*** M*****, a fost efectuat un control la Asociaţia de Proprietari nr.376 Deva
Incheiere de sedinta din 13.04.2018Pentru ca reclamana să facă dovada achitării onorariului provizoriu de expert aferent expertizei în specialitatea contabilitate
Incheiere de sedinta din 09.03.2018Pentru ca pârâtele să ia cunoştinţă de înscrisurile depuse de către reclamantă la acest termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 23.02.2018în vederea administrarii probelor
Incheiere de sedinta din 23.01.2018pentru studiere înscrisuri
Incheiere de sedinta din 05.12.2017pentru depunere înscrisuri de către reclamantă
Incheiere de sedinta din 17.10.2017Având în vedere prevederile art. 19 ?i art. 214 C.pr.civ. prin care se instituie continuitatea ca principiu fundamental al procesului civil, principiu care presupune, cu precădere, ca judecătorul căruia i-a fost repartizată cauza să îşi formeze convingerea prin perceperea personală a întregii desfăşurări a procesului, reţinând în acest sens şi dispoziţiile art. 101 alin. 5 teza a II-a din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea CSM nr.1375/2015, pentru a se asigura continuitatea completului de judecată, va amâna judecarea cauzei. Menţine dispoziţiile încheieri anterioare
Incheiere de sedinta din 26.09.2017Având în vedere prevederile art. 19 ?i art. 214 C.pr.civ. prin care se instituie continuitatea ca principiu fundamental al procesului civil, principiu care presupune, cu precădere, ca judecătorul căruia i-a fost repartizată cauza să îşi formeze convingerea prin perceperea personală a întregii desfăşurări a procesului, re?inând în acest sens ?i dispozi?iile art. 101 alin. 5 teza a II-a din Regulamentul de ordine interioară al instan?elor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea CSM nr.1375/2015, pentru a se asigura continuitatea completului de judecată, va amâna judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 30.05.2017pentru ca reclamanta să depună extras CF actualizat la zi cu privira la imobilul pârâtelor, sub sancţiunea suspendării
Incheiere de sedinta din 25.04.2017