R** R***** M*****
ReclamantH**** T*****
PârâtS* H**** M** S**
PârâtH**** M***** I***
PârâtR** R***** M**************
ReclamantIa act de renunţarea reclamantei R.R.M., cu domiciliul procesual ales la Cab. Av. E.P., la judecarea cererii formulate în contradictoriu cu pârâţii H.T., H.M.I.şi SC H.MRH SRL, având ca obiect suspendarea activităţii pârâtei SC H.MRH SRL şi aplicarea sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor societăţii comerciale pârâte până la soluţionarea dosarului nr. 902/1285/2016, pe calea ordonanţei preşedinţiale. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, recurs care va fi depus la Tribunalul Specializat Cluj şi soluţionat de Curtea de Apel Cluj. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 noiembrie 2016.
Hotarare 2330/2016 din 21.11.2016reţinând neîndeplinirea procedurii de citare a părţilor şi faptul că pentru confirmarea tranzacţiei încheiate este necesară prezenţa tuturor părţilor,
Incheiere de sedinta din 07.11.2016reţine că pentru confirmarea tranzacţiei încheiate este necesară prezenţa tuturor părţilor
Incheiere de sedinta din 24.10.2016