V**** V******* I****
ReclamantV**** M******
ReclamantR********* B*** S*
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanţii VASCU VLADIMIR-IONUŢ, şi V**** M******, în contradictoriu cu pârâta R********* B*** S*. Constată caracterul abuziv al sintagmei conţinută de prevederea din contractul nr. RFI08444597914/06.03.2008 de la art. 3.3, respectiv de la art. 4.3 din contractul nr. RM08444597917/11.03.2008 referitoare la modificarea ratei anuale a dobânzii „ în funcţie de evoluţia pieţei financiare sau de politica de credite a Băncii urmând să aducă la cunoştinţa împrumutatului noua Rată a dobânzii” are caracter abuziv şi deci este lovită de nulitate absolută deoarece consumatorul nu are posibilitatea de a anticipa şi calcula ce impact poate avea un astfel de calcul al dobânzii asupra costurilor creditului său, astfel de costuri trebuind a fi stabilite în mod clar chiar de la începutul contractului, sau ele să fie transparente în ce priveşte modalitatea de calcul, or o astfel de clauză nu îndeplineşte condiţia de transparenţă şi previzibilitate şi în consecinţă nulitatea absolută a acestora şi dispune eliminarea clauzelor de mai sus din cele două contracte. Respinge ca neîntemeiate capetele de cerere având ca obiect constatarea faptului că pârâta a majorat abuziv pe parcursul derulării contractelor nr. RFI08444597914/06.03.2008 respectiv nr. RM08444597917/11.03.2008 dobânda iniţiala de 4,9%, şi 3,9% şi obligarea pârâtei la restituirea către reclamanţi cu dobândă legală a sumelor încasate cu titlu de dobândă şi care reprezintă diferenţa dintre dobânda fixă iniţială la semnarea contractelor şi dobânda efectiv percepută conform clauzelor privind dobânda variabilă. Respinge ca neîntemeiate celelalte capete de cerere ale acţiunii. Dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de purtarea acestui proces. Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 06.07.2016.
Hotarare 8000/2016 din 06.07.2016Amână pronunţarea la data de 06.07.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.06.2016În vederea studierii precizării de acţiune amână cauza la 22.06.2016.
Incheiere de sedinta din 08.06.2016