Dosar 9082/182/2016 din 29.09.2016

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9082/182/2016
Data dosar:
29.09.2016
Instanta:
Judecătoria Baia Mare
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.01.2018 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată de reclamantul R**** I***, în contradictoriu cu pârâta DONAU VERSICHERUNG A.G., prin S.C. VIG MANAGEMENT SERVICE S.R.L., şi intervenientul forţat D***** T*****, având ca obiect pretenţii. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 23.122 lei, cu titlu de despăgubire. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului penalităţi de 0,2%/zi de întârziere, de la data de 21 aprilie 2016 până la data achitării integrale a sumei de bani mai sus menţionate. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 5.067,50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu avocaţial şi costul suportat de reclamant al expertizei efectuate în cauză. Cu drept de cerere de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată astăzi, 23 ianuarie 2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 605/2018 din 23.01.2018
  • Sedinta din data de 16.01.2018 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea pt. data de 23.01.2018

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.01.2018
  • Sedinta din data de 08.01.2018 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 16.01.2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.01.2018
  • Sedinta din data de 22.12.2017 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 08.01.2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.12.2017
  • Sedinta din data de 20.12.2017 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână pronunţarea

    Amânat pronunţarea la data de 08.01.2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.12.2017
  • Sedinta din data de 19.12.2017 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea pt. data de 20.12.2017

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.12.2017
  • Sedinta din data de 05.12.2017 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea pt. data de 19.12.2017

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.12.2017
  • Sedinta din data de 17.10.2017 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    cerere de amânare; studiul raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 17.10.2017
  • Sedinta din data de 05.09.2017 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    se comunică expertului obiecţiunile la raportul de expertiză

    Incheiere de sedinta din 05.09.2017
  • Sedinta din data de 20.06.2017 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    studiul raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 20.06.2017
  • Sedinta din data de 04.04.2017 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    administrarea probei cu expertiza tehnică auto şi a probei cu interogatoriul pârâtei şi a intervenientului forţat

    Incheiere de sedinta din 04.04.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD