Dosar 9107/245/2016 din 28.03.2016

infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9107/245/2016
Data dosar:
28.03.2016
Instanta:
Judecătoria Iași
Departament:
NCPP Sectia Penala
Obiect:
infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.11.2016 la ora 08:30

    Complet: P 04 NCPP
  • Condamnare

    Latura penală: În baza art. 396 alin. 2 Cod de procedură penală condamnă inculpatul Nalbariu Florin-Valentin, la pedepsele de: A. 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”, prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 modificată, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală (comisă la data de 16.07.2014). Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 65 raportat la art. 66 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat B. 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”, prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 modificată, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală (comisă la data de 22.12.2014). Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 65 raportat la art. 66 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat C. 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”, prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 modificată, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală (comisă la data de 24.03.2015). Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 65 raportat la art. 66 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat D. 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”, prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 modificată, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală (comisă la data de 07.08.2015). Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 65 raportat la art. 66 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 38 alin. 1 Cod penal, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare, la care adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare, totalul pedepsei: 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a Cod procedură penală aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinţe În temeiul art. 45 alin. 5 cu referire la alin. 3 lit. a Cod procedură penală aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 65 raportat la art. 66 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă care se va executa conform art. 65 alin. 3 Cod penal. În baza art. 91 şi art. 92 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani. În baza art. 93 Cod penal obligă inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 Cod procedură penală impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Iaşi sau organizat în colaborare cu o instituţie din comunitate În baza art. 93 alin. 3 Cod penal constată că inculpatul nu poate să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 96 alin. 1, 2, 4 Cod penal în conformitate cu care instanţa poate revoca suspendarea şi dispune executarea pedepsei dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere, nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, nu achită obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, precum şi în cazul în care săvârşeşte o nouă infracţiune. Latura civilă: În baza art. 397 alin. 1, art. 19 şi urm. Cod procedură penală raportat la art. 1357 Cod civil, art. art. 173 şi urm. Cod procedură fiscală obligă inculpatul Nalbariu Florin-Valentin să plătească părţii civile ANAF – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, cu sediul în mun. Iaşi, str. Anastasie Panu nr. 26, jud. Iaşi, suma de 4.537 lei, la care se vor adăuga dobânzi şi penalităţi astfel: - pentru suma de 643 lei, dobânzile şi penalităţile se datorează începând cu data de 16.07.2014 până la achitarea debitului; - pentru suma de 1415 lei, dobânzile şi penalităţile se datorează începând cu data de 22.12.2014 până la achitarea debitului; - pentru suma de 230 lei, dobânzile şi penalităţile se datorează începând cu data de 24.03.2015 până la achitarea debitului; - pentru suma de 106 lei, dobânzile şi penalităţile se datorează începând cu data de 07.08.2015 până la achitarea debitului. Măsuri de siguranţă: În baza art. 112 lit. f Cod penal dispune confiscarea specială de la inculpat a următoarelor bunuri: - 4 pachete de ţigări Winston, 1 pachet de ţigări Monte Carlo, 16 pachete de ţigări Rothmans Super Slim, 18 pachete de ţigări Hilton Slim Liliac, 20 pachete de ţigări Marble, ridicate şi predate la Camera Corpuri delicte din cadrul Poliţiei Municipiului Iaşi cu dovada seria / nr. IS/H-002678/28.956 din data de 17.07.2014; - 14 pachete de ţigări Rothmans, 18 pachete de ţigări Rothmans Slim, 13 pachete de ţigări Monte Carlo, 9 pachete de ţigări Bond, 6 pachete de ţigări Winston, 3 pachete de ţigări Hilton Gold, 38 pachete de ţigări Hilton White Slim, 11 pachete de ţigări Hilton Liliac Slim, 1 pachet de ţigări Kiss Super Slim, 4 pachete de ţigări Ashima, ridicate şi predate la Camera Corpuri delicte din cadrul Poliţiei Municipiului Iaşi cu dovada seria / nr. IS/H-003049 din data de 22.12.2014; - 3 pachete de ţigări Monte Carlo, 2 pachete de ţigări Kiss, 2 pachete de ţigări Rothmans, 2 pachete de ţigări LM, 6 pachete de ţigări Kent, 3 pachete de ţigări Winston, 1 pachet de ţigări Ashima, ridicate şi predate la Camera Corpuri delicte din cadrul Poliţiei Municipiului Iaşi cu dovada seria / nr. IS/H-329020 din data de 12.01.2016; - 5 pachete de ţigări Ritm şi 4 pachete de ţigări Ashima, ridicate şi predate la Camera Corpuri delicte din cadrul Poliţiei Municipiului Iaşi cu dovada seria / nr. IS/H-003566 din data de 11.08.2015. Măsuri asiguratorii Respinge cererea părţii civile de luare a măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului. Cheltuieli judiciare În baza art. 272 Cod procedură penală onorariul apărătorului din oficiu din cursul camerei preliminare şi a judecăţii, în cuantum de 2x260 lei (total 520 lei - delegaţie nr. 20397/2016 - av. David Flavius) va fi plătit Baroului de Avocaţi Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. În baza art. 398 raportat la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare (suma de 620 lei reprezintă cheltuielile judiciare avansate în cursul urmăririi penale). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.11.2016.

    Hotarare 3592/2016 din 22.11.2016
  • Sedinta din data de 15.11.2016 la ora 08:30

    Complet: P 04 NCPP
  • Amână pronunţarea

    Pronunţarea va avea loc la data de 22.11.2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2016
  • Sedinta din data de 18.10.2016 la ora 08:30

    Complet: P 04 NCPP
  • Amână cauza

    Pentru depunerea înscrisurilor în circumstanţiere, stabileşte termen la data de 15.11.2016.

    Incheiere de sedinta din 18.10.2016
  • Sedinta din data de 06.09.2016 la ora 08:30

    Complet: P 04 NCPP
  • Amână cauza

    Pentru a se emite mandat de aducere pe numele inculpatului, acorda termen la data de 18.10.2016.

    Incheiere de sedinta din 06.09.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD