T**** A*****
ReclamantS******** D***** I****
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamantul Tamas Andras, în contradictoriu cu pârâtul Schranger Dieter - Iosif, având ca obiect obligaţie de a face, şi în consecinţă: Obligă pârâtul la efectuarea formalităţilor necesare pentru radierea din circulaţie de pe numele reclamantului a vehiculului marca Opel Astra, cu număr de înmatriculare AR-08-FYP, având nr. de identificare W0L000058P3006841, din evidenţele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Arad din cadrul Instituţiei Prefectului Arad, iar în caz de refuz autorizează reclamantul la efectuarea formalităţilor necesare pentru radierea din circulaţie de pe numele reclamantului, în temeiul prezentei hotărâri, fără obligativitatea prezentării documentelor necesare în original. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Arad. Pronunţată în şedinţa publică de astăzi, 7 octombrie 2016.
Hotarare 5293/2016 din 07.10.2016