B**** E******* J*********** C***** S********
PetentS******** S*******
CreditorH**** C*****
DebitorAdmite cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc CHERŞA SEBASTIAN, privind pe creditoarea SECAPITAL SaRL şi pe debitoarea H**** C***** Încuviinţează executarea silită, prin toate formele de executare, în favoarea creditoarei SECAPITAL SaRL. şi împotriva debitoarea H**** C***** pentru aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2007111432 din 26.01.2007 emis de Banca Comercială Română S.A. – Sucursala Agnita, cu privire la creanţa creditoarei în cuantum 19.313,96 lei reprezentând debit principal, sumă la care se adaugă penalităţi conform titlului executoriu până la data plăţii efective, precum şi pentru recuperarea cheltuielilor de executare silită. Autorizează creditoarea SECAPITAL SaRL să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 septembrie 2016.
337/2016 din 13.09.2016