U******** D****** M******
InculpatV***** M********
Parte civilăÎn baza art. 396 alin. 1, 2 Cod procedură penală raportat la art. 61 alin. 1, alin. 4 lit. c Cod penal condamnă pe inculpata Ungurianu Daniela-Marcela, la pedeapsa de 4.500 lei amendă penală - echivalentul a 300 zile-amendă, cuantumul şi numărul zilelor de amendă fiind stabilite conform art. 61 alin. 2, 3 Cod penal - pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă continuată, prevăzută şi sancţionată de art. 228 alin. 1 C.pen cu apl. art. 35 al. 1 C.pen. (fapta comisă în perioada aprilie-iunie 2015) Stabileşte suma corespunzătoare unei zile de amendă ca fiind în cuantum de 15 lei. În baza art. 63 alin. 1 Cod penal, atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor neexecutării cu rea-credinţă a amenzii penale stabilite, în sensul că neexecutarea cu rea-credinţă, în tot sau în parte, a amenzii atrage de drept înlocuirea celor 300 zile-amendă stabilite cu 300 zile închisoare. Potrivit dispoziţiilor art. 559 alin.1 Cod procedură penală, persoana condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii. În baza art. 25 şi art. 397 Cod pr.pen. constată că persoana vătămată V***** M********, nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind integral recuperat. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpata Ungurianu Daniela-Marcela la plata către stat a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.06.2017.
Hotarare 967/2017 din 28.06.2017Stabileşte pronunţarea la 28.06.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.06.2017faţă de lipsa inculpatei, acordă termen la 20 iunie 2017, pt a fi citată cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 09.05.2017acordă termen la 09 mai 2017 pt. a dat posibilitatea inculpatei să se prezinte în faţa instanţei, în vederea unei eventuale împăcări
Incheiere de sedinta din 14.03.2017