P***** I****
ReclamantP***** I*** ( f****
ReclamantP***** N******
PârâtAdmite cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanţii P***** I****, domiciliată în comuna Săcel, nr. 867 şi Plitan Ioan, cu domiciliul în comuna Săcel, nr.1106, în contradictoriu cu pârâtul P***** N******, domiciliat în comuna Săcel, nr. 1113, jud. Maramureş. Obligă pârâtul să permită reclamanţilor, trecerea cu picioarele şi utilajele pentru efectuarea lucrărilor agricole şi transportul recoltelor, peste terenul deţinut de pârât pe o lungime de circa 10-20 ml şi lăţime de 3 ml, la terenul folosit de reclamanţi din locul numit” Peste Apă” sau „Gura Repezii”, până la soluţionarea definitivă acţiunii în servitute de trecere din dosarul nr. 682/224/2015 a Judecătoriei Dragomireşti. Executorie şi vremelnică, fără somaţie şi fără trecerea unui termen. Obligă pârâtul să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată în sumă de 600,00 lei. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare, la Tribunalul Maramureş. Cererea de apel se depune la Judecătoria Dragomireşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi 02.03.2016.
Hotarare 82/2016 din 02.03.2016