A********** D******
InculpatÎn baza art. 337 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod pr.pen. rap. la art. 396 alin. 1 şi 2 Cod pr.pen. condamnă inculpatul A********** D******, zis „Ştiuca” la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”. În baza art. 67 alin. 1 Cod penal rap. la art. 66 alin. 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 an. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 92 Cod penal stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 68 alin. 1 lit. b) Cod penal pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 an se execută de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul A********** D****** trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal, impune inculpatului A********** D****** să execute obligaţia de a frecventa programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Suceava sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate apreciate ca adecvate de către Serviciul de Probaţiune Suceava. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal rap la art. 404 alin. 2 Cod pr.pen. impune inculpatului A********** D****** să execute obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile în cadrul Primăriei mun. Dărmăneşti, ori în cadrul AJOFM Suceava. În baza art. 404 alin. 2 Cod pr.pen. rap. la art. art. 91 alin. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului A********** D****** asupra prevederilor art. 96 Cod penal referitoare la revocarea suspendării şi dispunerea executării pedepsei ca urmare a nerespectării măsurilor de supraveghere ori neexecutării obligaţiilor impuse prin hotărâre, cu rea-credinţă, ori ca urmare a săvârşirii de infracţiuni pe durata termenului de supraveghere. În baza art. 398 Cod pr.pen. rap. la art. 274 alin. 1 teza I Cod pr.pen. obligă inculpatul A********** D****** la plata către stat a sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 500 lei în faza de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.03.2017.
Hotarare 97/2017 din 23.03.2017Amână pronunţarea la data de 23.03.2017. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.03.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.03.2017Amână pronunţarea la data de 22.03.2017. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.03.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.03.2017Fixează termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 08.03.2017. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.02.2017.
Incheiere de sedinta din 22.02.2017Emiterea mandatului de aducere pentru inculpatul A********** D******. În baza art. 283 alin.3 Cod pr.pen. aplică domnului avocat Ursărescu Radu Ioan o amendă judiciară în cuantum de 500 lei pentru lipsa nejustificată . Cu drept de cerere de scutire a amenzii sau de reducere a acesteia în termen de 10 zile de la comunicare în ceea ce priveşte amenda aplicată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 22.02.2017 ora 08:30 sala 206, completul C2, pentru când se citează inculpatul cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.02.2017.
Incheiere de sedinta din 08.02.2017Încuviinţează solicitarea apărătorului ales al inculpatului de acordare a unui termen în vederea pregătirii apărării. Prorogă citirea actului de sesizare a instanţei pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 08.02.2017, ora 08.30, sala 206, pentru când: - inculpatul A********** D****** primeşte termen în cunoştinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 353 alin. 2 Cod pr.pen. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.02.2017.
Incheiere de sedinta din 01.02.2017