G***** I*** G******
Parte civilăT***** S* F*****
InculpatÎn temeiul art. 362 Cod procedură penală, raportat la art. 208, alin. 2, art. 207, alin. 4 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul T.F., trimis în judecată sub acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234, alin. 1, lit. d Cod penal, în prezent aflat în Penitenciarul Gherla, măsură dispusă prin Încheierea penală nr. 1391/09.09.2016 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Baia Mare, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 60/UP/09.09.2016, pe care o menţine pentru următoarele 60 de zile. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu sau cu controlul judiciar, formulată de inculpatul T.F., prin apărător. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 7 decembrie 2016.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata2363/2016 din 07.12.2016