A******** D* P********** N** 5* S****** – P*** R***** L****
ReclamantR******* D**
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3640 lei reprezentând cheltuieli de întreţinere aferente perioadei 12.2013 - 09.2016 şi a sumei de 1867 lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitelor restante anterior menţionate. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.09.2017.
Hotarare 3635/2017 din 22.09.2017Amână pronunţarea la data de 22.09.2017. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.09.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.09.2017Pune în vedere reclamantei, prin consilier juridic, ca, până la următorul termen de judecată, să depune la dosar încheierea de verificarea evidenţelor succesorale după Rachieru Gheorghe, precum şi, în copie, certificatul de deces al acestuia şi certificatul de naştere al pârâtului, sub sancţiunea suspendării judecăţii cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 08.09.2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, pârâtul R******* D** prin semnarea dovezii de comunicare a citaţiei în mod personal, însă acesta va fi citat cu menţiunea de a depune la dosar copie de pe certificatul său de naştere şi de a preciza dacă este fiul lui Rachieru Gheorghe, dacă acesta din urmă este decedat, iar în caz afirmativ, să depună la dosar, în copie, certificatul de deces al acestuia şi să indice dacă locuieşte la adresa apartamentului menţionată în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.05.2017.
Incheiere de sedinta din 12.05.2017În temeiul art. 400 Cod procedură civilă repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 12.05.2017 pentru când se citează părţile, reclamanta cu menţiunea de a depune la dosar precizări cu privire la motivele pentru care pe listele de plată ale asociaţiei apare la apartamentul nr. 3 numitul Rachieru Gheorghe în timp ce pârât în cauză este R******* D**. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24.03.2017.
Incheiere de sedinta din 24.03.2017Amână pronunţarea la data de 24.03.2017. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.03.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.03.2017