G******** V*****
ReclamantG******** M*****
ReclamantC***** S****** U************ A***
PârâtS******* C***** J******* T********
PârâtAdmite excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a cererii formulate de către reclamanţii G******** V***** şi G******** M*****, în contradictoriu cu pârâţii C***** S****** U************ A*** şi S******* C***** J******* T********, în favoarea Judecătoriei Arad. Constată ivit conflictul negativ de competenţă. Suspendă judecarea prezentei cauze şi trimite dosarul Curţii de Apel Timişoara în vederea pronunţării regulatorului de competenţă. Fără cale de atac. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 09.05.2018.
Hotarare 5223/2018 din 09.05.2018Având în vedere că din verificarea în evidenţele ECRIS rezultă că reclamanţii au făcut cerere de repunere a cauzei pe rol la data de 16.11.2016, prin email, fără însă ca la dosar să existe o astfel de cerere sau o încheiere de respingere a cererii de repunere pe rol, fiind necesar a se lămuri dacă cerere de repunere pe rol a cauzei a fost soluţionată, instanţa redeschide dezbaterile şi acordă termen la data de 09.05.2018, C19, Sala 329, pentru când vor fi citate părţile, reclamanţii la domiciliul ales cu menţiunea de a depune la dosar o copie a cererii de repunere pe rol din data de 16.11.2016. Totodată, având în vedere lipsa unei încheieri de respingere a cererii de repunere pe rol a cauzei, se pune în vedere reclamanţilor să precizeze dacă în aceste împrejurări îşi menţin apelul formulat împotriva rezoluţiei din 09.12.2016 sau această cerere reprezintă o cerere de soluţionare a cererii de repunere pe rol a cauzei din data de 16.11.2016. Se prorogă discutarea excepţiei perimării după lămurirea asupra soluţiei date cererii de repunere pe rol formulată de reclamanţi la data de 16.11.2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.03.2018.
Incheiere de sedinta din 28.03.2018Având în vedere că prezentul dosar a fost repartizat completului C19 C, Secţia I Civilă, prin rezoluţia din data de 25.11.2016, iar prin încheierea de şedinţă din data de 03.10.2012 instanţa a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului 12045/P/2011 al Poliţiei Municipiului Braşov, ţinând cont că nu există nicio dovadă că dosarul anterior menţionat a fost definitiv soluţionat, dispun menţinerea măsurii suspendării judecării prezentei cauze până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 12045/P/2011 al Poliţiei Municipiului Braşov, conform art. 244 alin. 1 pct. 2 C. pr. civ.
Incheiere suspendare din 09.12.2016