U******* A************ T********** T***** / D******* D* Î********** Ş* A*********** P********** P*** P*****
ReclamantN******** I*****
PârâtAdmite excepţia lipsei de interes pentru suma de 3.087 lei reprezentând debit restant la data de 30.09.2011. Respinge cererea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Tulcea – Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu, Prin Primar în contradictoriu cu pârâtul N******** I***** pentru suma de 3.087 lei reprezentând debit restant până la data de 30.09.2011, ca fiind lipsită de interes. Admite în parte cererea şi obligă pârâtul la plata sumei de 378,68 lei reprezentând debit începând cu data de 01.10.2011 până la data de 19.01.2017, precum şi la plata majorărilor de 2%/lună de întârziere calculate pentru acest debit de la data de 20.01.2017 şi până la data plăţii efective. Dispune rezilierea contractului de închiriere nr. 62/17.12.2003 şi evacuarea pârâtului din imobilul situat în Tulcea, str. Lopătarului nr.4, bl.15, sc. A, ap.3, et.1, judeţul Tulcea. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care va fi depus la Judecătoria Tulcea. Pronunţată astăzi 24.11.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2862/2017 din 24.11.2017Amână pronunţarea la data de 24.11.2017 , pentru a da posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.11.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.11.2017Amână pronunţarea la data de 10.11.2017. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instan?ei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.10.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.10.2017Amână pronunţarea la data de 26.10.2017 , pentru a da posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.10.2017acordă un nou termen de judecată la data de 10.10.2017 în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 27.06.2017Acordă un nou termen de judecată la data de 27.06.2017 în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu pârâtul.
Incheiere de sedinta din 02.05.2017